Chiar ca Storm…
In rest… Cum am povestit deja catorva oameni. Cai putere, herghelii, presiune’n motoare de’ti lua vantu’ salamul din sandwich cand trecea un marfar d’asta pe langa tine. Altfel fain, tare fain. Faina atmosfera de dinainte de concurs, faina si aia de dupa concurs, bere… Astea. Ma rog, mai era cate unu c’o lacrima discreta in coltu’ ochiului. Ba nu a indeplinit nush ce barem, ba ala o are mai mare si mai puternica… barca adica. Stiti cum e, nu poate fi toata lumea fericita intr’o astfel de confruntare. In fine, destul despre altii. In articolele mele, eu sunt vedeta, ca sa fie bine.
Ne’am infiintat la start optimisti, aranjati frumos. Tricourile (de capatat) straluceau frumos apretate pe noi… o splendoare de baieti eram. Am fost echipajul care a plecat printre primele, numarul 4. Care’a plecat, ca de ajuns, n’am prea ajuns. Nu unde trebuia, in orice caz. Cand am vazut ca’n dreptul balizelor de start au ajuns o data cu noi echipele cu numarul 15-16, am zis ca trebuie sa ne regandim strategia. Sa fim lucizi, gen. Ca n’ai ce le face taurilor aia care treceau fluierand pe langa noi. Se clatina biata barcuta de’ai fi zis c’a avut toata noaptea o relatie simbiotica cu frigiderele de Neumarkt de sus din deal. Apropo, dom’le, o idee nu tocmai buna, e sa pui frigiderele langa toaleta. Nu stii daca urci dealu’ ala ca te’a taiat pantecaraia, sau pentru o bere rece. Nu c’ar fi fost voie cu bere, da orisicat, nu poti trece pe langa juma’ de camion ignorandu’l. Oameni suntem.
In fine, ziceam de strategii. Am luat cap compas locul pe care’l dibuisem cu o zi inainte. Colegii treceau in tromba pe langa noi cu parul falfaind in vant. Ma rog, care’l aveau. Altora li se falfaia altceva, nu’s eu in masura sa stabilesc ce. Cert e ca ne bucuram ca nimeni nu se opreste pe “locul nostru”. Zic, Toni, am pus’o cocos. Uite la ei cum se duc toti nush unde, ca nimeni nu a prins acolo ieri. Mergem noi, prindem tot, iesim campioni in avans si pe urmatoarele doua editii. Bate Cuba, ne’am scos. Si ne’am scos, adevarat. Pe locul nostrum tronau vreo 400 de lansete de crap, cu pescarii aferenti cu tot. Inutil sa pot reproduce Dumnezeirile, pastele, arhanghelii si alte cohorte de sfinti amintite in tirada ce’a urmat. Am incercat sa le explicam alora, ca concurs, alea, alelalte… Nothing, nimic, nada. I’am amenintat ca stim lume la Anaf, ca suntem protejati de Arsenie Boca, masoni… Mai nene, aia erai chititi sa ne arda. Si ne’au ars. Nu ne’am putut desfasura.
Zic, Toni, mafrend, recalibrare de strategie. Haida, baga pupila in sonar, si hai unde vedem cu ochii. Si ne’am dus. Am gasit ceva structuri, ne’am ancorat langa ele si da’i, si prinde, si da’i… Lanseu, puf… un dop de Cola. Lanseu, puf… un pahar de expresso mototolit. Sa mori si mai multe nu. Am inceput sa ne aducem aminte de superstitii. Pisa’te in apa, trage o basina, zi Tatal nostru, descanta de deochi, de peruca, de dracu si de tat’su, ca oricum parca toti erau contra noastra. Intr’un final da colegu intr’un biban. Zic, bun. Ne’am scos, cat are? Nu l’am mai masurat, era cat ruleta stransa, 4,8 cm (ceva de genu).
Zic, Toni, tre’ sa prindem o maimuta din asta, ca sa fiu a dracu de nu avem soarta lu Stefan cel Mare pe care i’a gonit ma’sa d’acasa cand l’or alicit turcii nu stiu pe unde. Excludem gherla, nu se poate. O vreme, singura activitate pe care am avut’o, a fost sa sarim la timp din jgheab cand trecea cate un coleg pe langa noi. S’o echilibram. Ne era frica sa nu ni se strice telefoanele daca ne rasturnam cu totu’. Din presiunea aia ne mai sarea cate un chinezesc in cap. Era bine sa fi picat o pleasca din asta in barca, il sculptam cu briceagu pana arata ca un salau, da’l dreaq. Peste sa fie. In fine, la un moment dat vine ala relevant, masurabil si punctabil. Ne’a dat un turbo de mai aveam un pic si recuperam inainte de lanseu. Parca ne’a dat cu praf de spor pe la nas. Pac, bibanu’, pac salaul… Ne’am scos. Am scapat de gherla fratili mieu alb. Ma rog, alb e deja mult spus. Colegu’ capatase o culoare usor incerta. Eu am banuit ca de emotii, desi… Nu vad ce’i atat de iesit din comun cand iti iei un jig in devla. Au mai fost cazuri. Bine c’a recuperat sapca, sfasiata, dar a recuperat’o.
In prima mansa am terminat pe un onorabil loc 21, se putea si mai rau. Ma uitam pe la baietii astia, Berti, Anghelina, Buzatu, Andronic… Zeci de salai, mari. Erau obositi de nu mai puteau vorbi. Nici asa, sa te extenuezi in halu’ asta… Pana la urma m’am dus acolo sa ma distrez. Ce dreaq smecherie e sa prinzi atata peste? Nu mai bine ca noi? Ecologic, curat, frumos. Nu stresam pestele, nu’l chinuim… Mniezeii… Eeee, in a doua mansaaaaaa… Lucrurile n’au mai stat la fel. Am plecat dupa ce in fata noastra au plecat dou’j doo de echipe. Cam ca’n prima zi, doar ca de data asta nu ne’am ofticat. Celelalte echipe s’au dus din nou a maltrateze pestele nush pe unde, noi, din nou cu strategia. Ca ne luase un rauvoitor deja locul.
Ne’a mers totusi bine, cat de cat. Mai un salau, mai un biban. Mai o pereche de ciorapi, niste bikini (ai dreaq de punctabili)… Eram oricum mai relaxati. Mai dadeam o vasla, mai injuram un coleg… D’astea. La un moment dat, un nauc o luase pe langa noi de era sa’i luam ochelarii de pe nas, banuiala mea e ca alerga pokemoni. O fi dat de v’un exemplar mai rasarit pe acolo. La festivitatea de premiere am aflat ne’am pastrat locul. Bajetii aia ne’au dat si diploma. Doua, una era de prima participare. Frumos gestul, apreciabil. Am stabilit cu partenerul ca ne’a placut de ne’am … aia pe noi. Avem planuri. Barca de 12 metri, motor de 450 de cai putere si preventiv si niste d’aia care sa dea la doi’shpe perechi de vasle. Daca’I forta, forta sa fie.
Oricum, ne vedem la Snagov.
Numele meu este Liviu Fratila, si scriu mai bine decat pescuiesc.