Dacă mă gândesc că ştiuca a avut anul acesta în Delta Dunării o caterincă de prohibiţie de o săptămână îmi dau seama că grija pentru viitorul acestei specii în ultimul său refugiu trece prin buzunarul braconierilor şi cherhanagiilor. Adică un capăt de drum prin cârciumile deltaice, acolo unde banii storşi din icrele ştiucilor adastă gâtlejele aspre ale localnicilor cu plasă şi aparat de curentat. Şalăul, ah, şalăul este rar şi scump. Cel mai des îl întâlneşti file, pane, nu în patria lui – Razelmul, ci în farfuriile restaurantelor specializate în menţinerea cicuitului natural al materiei din ecosistemele acvatice. Despre celelalte ape publice, altele decât Delta Dunării, nu merită să vorbeşti decât prin prisma balastierelor care ronţăie râuri distruse şi a patronilor de bălţi la fel de fomişti ca pescarii care le plătesc bonul cu gândul de a umple pe furiş cu peşte portbagajul Loganului prăfuit. Nu am curaj să mai vorbesc despre răpitori în acest peisaj piscicol mioritic şi îmi vine în minte doar imaginea caselor din chirpici, lăsate într-o rână la marginea uliţei din Naipu, ce ducea spre balta Albele, acolo unde acum 15 ani erau şalăi. Rânjetul strâmb şi încremenit al crăpăturilor din zidurile coşcovite era umbrit doar de antenele parabolice ce băgau televiziune color în sărăcia gri din interior. Aşa cum astăzi la concursurile de pescuit la răpitor bărcile de sute de cai putere, cu camere video, GPS şi sonar, barbotează apa lacurilor care mai pot susţine cu peşti nişte clasamente fudule. Restul, frate pescar, este doar fitofag.
Malin Musatescu (revista Pescuitul Pentru Toti nr.23, in curs de aparitie)
Din Cuprins:
Te descurci cu firele?
Mono sau multi – aceasta este întrebarea.
În linii mari, pescuitul cu năluci nu s-a schimbat față de ceea ce făceau amerindienii sau eschimoșii acum 700-800 de ani. Un obiect meșterit de pescar și care tras prin apă seamăna a pradă ia astăzi mințile peștelui răpitor, așa cum a făcut-o înainte de Columb. Venind cumva în zilele noastre, putem spune că, dacă lanseta nu este senzitivă sau cârligul nu este foarte ascuțit, tot mai ai o șansă din cinci să prinzi ceva. Dacă mulineta nu merge bine, improvizezi și continui să pescuiești. Dar dacă firul te lasă, este imposibil să mai pui mâna pe mult visatul pește, mai mult sau mai puțin trofeu. Apanajul exclusiv al firului poate fi – pentru cei neinițiați în tainele pescuitului – rezistența la tracțiune, capacitatea acestuia de a rezista în lupta cu un pește mare. Rezistența la nod, uniformitatea în diametru, curgerea prin inele, absorbția apei, elasticitatea, rezistența la abraziune sunt însă parametri la fel de importanți. Așa cum știm cu toții, marea revoluție în pescuitul modern a venit odată cu inventarea nylonului 6.6 de compania americana DuPont în 1936.
Top 10 cele mai vândute mulinete din toate timpurile
O mașină care se vinde în milioane de unități nu are nevoie de nicio carte de vizită. Succesul vânzărilor exprimă clar fiabilitatea și calitatea unei mașini. Așa este și în cazul mulinetelor de pescuit: când un model este construit în milioane și milioane de exemplare, cu siguranță are niște calități. Iată 10 mulinete de excepție care s-au remarcat de-a lungul istoriei prin vânzări fabuloase. E vorba numai despre mulinete clasice, a căror fabricație era cândva monitorizată și fiecare produs avea serie unică ștanțată pe corp. Azi, mulinetele moderne sunt făcute la grămadă, fără individualitate și personalitate, fiind înlocuite an de an de noi modele, chipurile mai avansate.
SPINNING – la început a fost echipamentul
Anul 1905 este momentul de debut al mulinetei de spinning cu tambur fix și reprezintă data de naștere a spinningului. Urmărind operațiile de depănare a fibrei de bumbac (înfășurate în jurul unor rame din lemn) pentru a fi trase în fire, englezul Holden Illingworth a avut o revelație care ținea mai puțin de afacerea cu pricina și mai mult de o pasiune a timpului liber: pescuitul cu năluci. Din acel moment, Illingworth a fost urmărit de ideea depănării libere a firelor și a înființat o companie pentru a produce mulinete bazate pe acest principiu. Aproximativ în aceeași perioadă, irlandezul Holroyd-Smith construiește o mulinetă asemănătoare (superioară în unele aspecte), însă nu-și va finaliza niciodată proiectul, din cauza exclusivității pe care Illingworth a avut-o prin patent. Modelul Illingworth, la care firul trebuia pus manual pe depănătorul rotativ, cu o bobină fixă de capacitate mică, putea stoca lungimi suficiente de fir cu grosimi care asigurau o rezistență maximă de până la 3 kilograme. Această mulinetă nu avea frâna reglabilă, nici antiretur, dar, cu toate aceste incoveniente, principiul său de funcționare revoluționează industria de profil.
Echipament Low Cost pentru salau la Dunare
Te sună un prieten să te ia la un șalău pe Dunăre și habar nu ai ce să-ți iei la tine? Parcă nici nu ai vrea să dai așa mulți bani, până la urmă e doar o ieșire...Păi, tot ai avea nevoie de o lansetă, o mulinetă, câteva jiguri și câteva jeliboane...Lanseta ideală care bate orice Steez la fund (la bani mă refer) este Okuma LureMania de 2,23 m 15-40 g (realist, vreo 33,74 g). Suficient de senzitivă, se va descurca onorabil și cu un avat, și cu o știucă.
LANSETA DINCOLO DE FETIȘ
Lanseta specializată nu este un moft. Cine pescuiește la șalău cu jiguri înțelege foarte bine de ce nu poate pescui cu o lansetă destinată nălucilor reactive la știucă. Dar pentru o înțelegere mai bună a acestui concept trebuie să facem puțină ordine în termeni, pentru că numai așa lanseta specializată iese din zona fetișului pentru a intra în zona tehnică a argumentelor. Nici astăzi, când piața de profil din România abundă în lansete pe care producătorul le recomandă pentru anumite tehnici de pescuit, publicul nu este încă lămurit care sunt parametrii care definesc o lansetă pentru a putea vorbi de aplicații. Puterea și acțiunea lansetei sunt pentru mulți pescari de la noi la fel nebuloase precum teoria universurilor paralele. Am auzit de foarte multe ori că o lansetă are o „putere rapidă” sau o „acțiune heavy”, acesta fiind și motivul pentru care simt nevoia să revenim asupra acestor parametri.
Interviu Eugen German – campion national 2016 ALRS Neumarkt
Trebuie să fie foarte clar pentru toată lumea că în competiții sunt multe aspecte mai importante decât valoarea echipamentului – și mă refer aici la strategie, antrenamente, concentrare, motivație. Se pot folosi fără probleme lansete și mulinete din gama low-medium. În ceea ce privește firele, e important să nu se facă rabat de la calitate. Când vine vorba despre năluci, există pe piață foarte multe năluci de bună calitate, la prețuri foarte accesibile.
Ce mulinetă să îmi cumpăr?
Este o întrebare destul de frecventă pe care am primit-o în ultima vreme. Nu am putut să dau un răspuns obiectiv, deoarece eu pescuiesc exclusiv cu mulinete Daiwa, iar achizițiile mele din ultimii trei ani s-au limitat la trei Caldia CD, care nu se mai regăsesc în stocurile magazinelor de profil. În majoritatea cazurilor când am fost nevoit să îmi cumpăr echipament nou m-am folosit de informațiile primite de la pescarii de competiție. Cred cu tărie că ei sunt cei mai în măsură să dea un sfat în materie de fiabilitate. Am tras cu ochii la sculele lor, i-am întrebat de cât timp le au sau i-am rugat să mă lase să dau o tură de manivelă la rece. Rare au fost ocaziile când mi-am cumpărat ceva pe ghicite. Așadar, ca să răspund pertinent la întrebarea articolului, am hotărât să fac un sondaj de opinie printre concurenții din campionatul național de pescuit la răpitori din barcă. Mai precis, le-am pus trei întrebări și am primit răspunsuri de la 33 dintre ei. Haideți să vedem ce a ieșit.
Fabricat în România! Fotoreportaj
Ca mulți dintre voi, care împărtășiți aceeași pasiune pentru pescuitul sportiv, m-am numărat și eu printre cei 13 000 de vizitatori de la Fishing&Hunting Expo. Nu știu ce au apreciat alții în standurile celor 75 de expozanți, întinse pe 7 500 de metri pătrați, însă mie mi-au plăcut produsele fabricate în România.
Fishing and Hunting Expo 2017
Anul trecut, după prima ediție Fishing & Hunting EXPO, scriam că, pentru prima dată în România, am reușit să schimbăm fața unui astfel de eveniment, de la talcioc la expoziție. Lucrurile au mers mai departe, și în 2017, într-o perioadă similară (3-5 martie), s-a organizat ediția a doua. În calitate de gazde, pot spune că am câștigat indiscutabil experiență, am reușit să risipim neîncrederea colaboratorilor și vizitatorilor. Evenimentul a crescut din toate punctele de vedere. Au fost 7 500 de metri pătrați, în trei pavilioane, peste 3 000 de metri pătrați suprafața expozanților și aproximativ 80 de companii participante cu aproape toate brandurile naționale și internaționale existente, iar aici vorbesc despre pescuit. Și au venit peste 13 000 de vizitatori – una peste alta, un nou mare succes în domeniu. Expozanții care s-au aflat la prima lor participare, într-un procent aproape de 100%, au declarat la final că sunt foarte mulțumiți de ceea ce s-a întâmplat la Romexpo, din toate punctele de vedere. De partea cealaltă, reprezentanții companiilor care au bifat și anul trecut evenimentul nu s-au mai arătat atât de entuziasmați, spunând că au avut așteptări mai mari. Și ca să nu mă ascund după deget, ne referim aici la vânzări. Da, au sperat în cifre mai mari la bilanțul celor trei zile de expoziție cu vânzare. „Vizitatorii n-au mai fost atât de «cumpărăcioși»”, îmi stăruie în cap aceste vorbe pe care le-am filmat la finalul evenimentului cu managerul unei companii importante din țara noastră, căruia nici n-am să-i dau numele, pentru că vreau să discut absolut în principiu despre acest subiect. Oare așa s-a întâmplat? Eu cred că nu și mai cred că s-a întâmplat altceva. Iar despre asta am să vorbesc în acest articol.
