Ne aliniem la GDPR!

Vă aducem la cunoștință că www.rapitorimania.ro utilizează fișiere de tip cookie și alte tehnici similare pentru a asigura funcționarea site-ului și protejarea datelor dvs., pentru a vă oferi o experiență cat mai placută și personalizată, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul într-un mod anonim.

Le oferim partenerilor noștri de rețele sociale, de publicitate și de analiză a traficului informații cu privire la modul in care folosiți site-ul nostru prin intermediul cookie-urilor pe care ei le pot seta.

Înainte de a continua navigarea pe www.rapitorimania.ro, vă rugăm să citiți și să întelegeți conținutul Politicii de utilizare cookie și al Politicii de confidențialitate.

Prin continuarea navigării și utilizarea serviciilor noastre, vă exprimați acordul cu privire la Politica de utilizare cookie și la Politica de confidențialitate.

Ultima modificare: 29.05.2018
pop-up fumigena senzor

Apa trece, oscilantele raman. Dam Effzett hypnotizing fish since 1933!

miercuri, 26 august 2020   |   3520   afişări   

 

Fiind un fidel iubitor al pescuitului cu oscilante, nu puteam incepe acest articol fara un citat dintr-un articol mai vechi scris de Florin Negretu, de pe vremea cand informatia inca mai mirosea a cerneala si hartie tipografica. De departe, cred, unul dintre cele mai frumoase articole tribut dedicat acestor banale, dar fascinante bucati de metal.
 
 

“Chiar uitata, lasata deoparte, prea rar sau fara de campanii publicitare, lingura oscilanta se incapataneaza sa traiasca, sa prinda peste si, din cand in cand, sa mai nasca un pui viu, un model nou si prinzator. Precum rechinii sau sturionii, rezista din vremurile de inceput ale spinningului. Pot spune cu mana pe trusa de scule ca oscilanta a fost mereu o naluca de baza. De ce ii zic naluca? Pentru ca e iluzia pura. E atractiva doar in miscare. Si se bazeaza in principal doar pe vibratie si sclipire de culoare. Oscilanta se reduce la vibratie, e esenta, e avatar de prada, ca sa zic asa. In cele cateva momente de oprire a gandirii si inceput al simtirii pe care le-am avut urmarind sclipirile argintii, am vazut de multe ori stiuca unduind in spatele batailor lingurii: s-o atace, sa n-o atace? Pescar, naluca, peste rapitor parca jucam piatra –hartie –foarfeca; fiecare e invins si invingator la randu-i, in cerc. Doar oscilatia trecea prin noi, mai departe, pana se pierdea in cea de fond...daca ai simtit-o si ai rezonat, atunci ziua, partida, si poate chiar mai multe sunt salvate.” – Florin Negretu

 

Important pentru mine este sa prinzi tu!

Nu cred ca mai exista pescar care sa nu fi auzit de Dam Effzett, probabil cel mai faimos piscot din lumea oscilantelor. Protagonist si in filmul “Operatiunea Monstrul” – 1976, impreuna cu Original Heinz, Effzett a “jucat” in acest film alaturi de trei pescari si actori celebri: Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Marin Moraru.

 
 

Putina istorie

Au trecut mai bine de 87 de ani de cand Effzett isi facea prima aparitie in catalog DAM editia 1933. Inventata de Fritz Ziegenspeck, celebra oscilanta a primit denumirea de “Ever Ready Spinner”, Ever Ready fiind la acea vreme una dintre cele mai cunoscute marci DAM alaturi de Quick si Damyl. Tot la acea vreme se pregatea pentru lansare modelul cel mai popular din toate timpurile, varianta de 6,5cm, realizata din alama de 1,7mm grosime, placata cu argint la exterior si aur la interior, cu dunga rosie si solzi stantati pe coada.

 
 

In anul 1936 s-a lansat pe piata o alta versiune, de aceasta data intr-o varianta nichel negru destinata pescuitului pe ape limpezi sub denumirea de Z-Spinner, data dupa numele inventatorului Ziegenspeck, pastrand aceasta denumire si intre 1949-1958. Abia în 1958 a fost rebotezata Effzett-Spinner, premiera Effzett din catalogul DAM anuntand: „Effzett oscilanta de neegalat, de renume mondial, de sute de mii de ori dovedita, cunoscuta anterior ca Z-Spinner”.


 

Revenind la vremurile noastre, pentru mine unul oscilantele au fost nalucile numarul 1 cand m-am apucat de pescuit la stiuca. Probabil si pentru ca voblerele nu imi erau inca familiare, iar nalucile de silicon abia incepusera sa apara firav pe la noi. Nu mai zic ca nu existau in vocabularul pescarului roman spinnerbait, chatterbait, broaste, glidere, topwater sau alte alternative venite de peste ocean.

 

Back to the future

Chiar daca le aveam in trusa de ceva ani, primul contact cu celebrul piscot Effzett l-am avut in Delta Dunarii, in pescuitul pe canale adanci, cu curent, unde nu era foarte multa vegetatie. Aveam nevoie de o oscilanta grea cu care sa ajung repede in apropierea substratului unde, bineinteles, erau cantonate stiucile. Fie ca pescuiam liniar deasupra substratului sau o jucam pe “cadere” in ofertantul palier de apa al canalelor adanci, Effzett-ul nu m-a dezamagit niciodata.

 
 
L-am folosit cu succes si in pescuitul de pe mal unde forma si greutatea acestei naluci ma ajuta sa lansez la distante mult mai mari decat as fi putut -o face cu oricare alta oscilanta. Personal, m-am limitat strict la pescuitul stiucii, dar am auzit multe povesti cu bibani, avati, somni chiar si salai care au avut de-a face cu DAM Effzett pe batranele brate ale Dunarii. Nu fac exceptie de la regula nici lacurile de munte sau de campie, important este sa ai incredere in naluca pe care o pescuiesti.
 
 

Cum o joci?

Piscotul este o oscilanta pe care o folosesc exclusiv in ape adanci si in apropierea substratului, atunci cand pestii sunt cantonati pe fundul apei. Evolutia, in functie de caz, o alternez intre o recuperare lenta, liniara, razanta cu substratul, alternata cu zvacniri din varful lansetei, sau un fel de jigging in care ridic oscilanta de pe substrat si o las din nou sa cada. Atacurile survin fie pe cadere, fie pe ruperile de ritm din recuperarea continua.

 

Tot ce merge-n lumea toata, are totusi si o roata!

Si totusi de ce acest “remember” al celebrei oscilante DAM Effzett? Simplu, pentru ca, conform sloganului “DAM Effzett hypnotizing fish since 1933!” coroborat cu expresia “Nalucile prind deopotriva pesti si pescari” am fost “agatat” de noile modele sosite in showroom-ul Mim Team. Le-am ales pe cele din fotografie, dar, cum fiecare pescar are preferintele lui, va invit sa aruncati un ochi pe magazinul online MimTeam unde va asteapta la un click distanta nu mai putin de 100 de modele de DAM Effzett.

https://mimteam.ro/index.php?route=product/search&search=oscilanta%20dam%20effzett

Andy Arif





Comentarii


Momentan nu există comentarii.


cristialbu.ro