Mâncăm, în România, de la an la an mai mult peşte. Aproape 90% vine, însă, din import. În tot acest timp, 100.000 de hectare de ferme piscicole - terenuri ale statului - sunt invadate de stuf, abandonate sau cultivate cu porumb.
În Delta Dunării, heleşteele s-au transformat în câmpuri de floarea soarelui ori în cluburi de pescuit sportiv cu circuit închis. Statul a concesionat mii de hectare de terenuri piscicole unor oameni de afaceri fără a le cere la schimb să scoată peşte pe piaţă.
„Nimic! Asta-i pescăria... S-a cam distrus peştele. Aici eu am pescuit. Ce somn se prindea, ce... Da' acuma l-a distrus. Şi crapul, şi somnul. A rămas măruntaiul ăsta”, spune Petru Horobeţ.
Are 83 de ani. Ca și tatăl, unchiul ori bunicul său, mai bine de 50 i-a trăit în barcă, la pescuit cu năvodul pe canalele Dunării. A văzut, în toată viața, mai mult pește decât oameni.
Aplecat peste barcă, Petru Horobeţ râde: „Ha, ha, ha! Înainte aveam 100 de vintire, 30 de taliene şi 20 de setci. <40.10> Când închideam acolo și mânam așa crapul, acolo așa fierbea apa. Așa mult pește era”.
Peștele din Deltă s-a împuținat în ultimii ani, pescuit irațional sau electrocutat de firele braconierilor. Nici locurile în care altădată se înmulțea ușor nu mai sunt. Comuniștii le-au înlocuit cu diguri și apoi cu amenajări piscicole de mii de hectare din care peștele, crescut cu apă din Dunăre, să ia în magazine locul cărnii. Azi, mai bine de trei sferturi din aceste crescătorii nu mai au nici apă. De 15 ani, noii lor stăpâni sunt concesionarii.
„Ce au încercat ei să facă? Ei au încercat să facă jaf. Să strice tot absolut. Aici erau pepiniere. Primăvara populau şi ce era mai măruntai, aşa, îl aruncau în canale, în Dunăre. El creştea şi era şi aici peşte berechet. Când dădeai drumul la setci, nu puteai să scoţi de crap”, povesteşte pescarul.
Zeci de piscicole se zbat pe uscat
Fostele amenajări piscicole din Delta Dunării, întinse pe aprope 40.000 de hectare, înseamnă azi doar o sumă de terenuri concesionate avantajos de Consiliul Județean Tulcea unor oameni de afaceri.
“Privatizarea s-a făcut ca să se obţină anumite zone, pentru alte scopuri nu neapărat piscicultură”, crede Nistor Ginov după 30 de ani pe care i-a trăit ca inginer piscicol la Chilia Veche.
Pe ruinele fostelor ferme stă acum un vraf de contracte ai căror semnatari au făcut din terenurile piscicole fie cluburi elitiste de pescuit sportiv, fie câmpuri agricole - sute de hectare pentru care au luat subvenții de zeci de mii de euro de la stat. Peștele declarat într-un an de toate crescătoriile din Deltă abia se apropie de cât capturau, acum 30 de ani, 100 de pescari într-o singură zi.
“Orice amenajare realizată până acum poate fi făcută să producăpește”, spune Grigore Baboianu. Azi e guvernator al Rezervaţiei. În anii '70, era inginer la Instititutul „Delta Dunării" şi proiecta amenajări piscicole.
Primele apar în anii '60, în jurul complexului Razim-Sinoe. Cele mai multe, după1983. Un decret prezidenţial cerea, la acea dată, ca fiecare metru pătrat din Deltăsă fie amenajat şi exploatat. Planul era ca până în 1990 amenajările piscicole săacopere 63.000 de hectare pentru a umple magazinele cu peşte românesc.
“Era un avânt uşor forţat, având în vedere că teoria pe care o învăţam în şcoală despre creşterea peştelui nu ne dădea voie să facem heleştee de creştere a peştelui cu dimensiuni mai mari de 30-40 de hectare în bazinele de creştere. Maximum 100 de hectare”, îşi aminteşte Baboianu.
În Deltă s-a mers mult mai departe. S-au făcut amenajări de 1000, 2000, chiar 6000 de hectare. Nici aşa nu s-a putut atinge planul. În '90, e oprit. Delta rămâne cu cu 44.000 de hectare de amenajări piscicole: 29 de crescătorii de peşte, o bună parte refăcute în anii '80.
Fără a le putea concura pe cele din restul țării, fermele din Deltă reușeau sătrimită atunci în magazine în jur de până la 10.000 de tone de pește pe an. Azi, se fac 10.000 de tone în crescătoriile din toată ţara.
Anii '90 – Fotogramele dezintegrării
Anul 1990 înseamnă reorganizarea Centralei Economice "Delta Dunării". Înfiinţată în 1970 sub controlul Ministerului Industriei Alimentare, Centrala coordona toate întreprinderile din pescuit şi piscicultură, construcţiile de nave şi Institutul de cercetare-proiectare pentru Delta Dunării.
În 1991, prin decizii ale prefectului de Tulcea, din Centrală se desprind 21 de societăţi comerciale cu capital integral de stat. Nouă dintre ele sunt piscicole. Toate cele 9 ajung în 1993 la Fondul Proprietăţii de Stat. Patru sunt privatizate în 2003-2004 prin negociere directă. Două sunt transferate la Administraţia Domeniilor Statului. Celorlalte trei li se vând activele. Apoi sunt radiate.
Piscicola Chilia Veche devine adăpost pentru afaceri temporare. În timp, se degradează. Staţiile de pompare, blocurile pentru angajaţi, moara de furaje, fabrica de gheaţă sunt vândute. Firma Piscicola Chilia Veche SA este apoi radiată. Terenurile sunt preluate de Consiliul Județean.
“În amenajarea Chilia, erau în jur de 200 de angajaţi”, îşi aminteşte Nistor Ginov. “Astăzi sunt 30, dacă sunt 30”, spune inginerul.
În lipsă de soluţii, oamenii se mută cu plasele în lacurile naturale.
Grigore Baboianu spune că „peste 2000 de locuri de muncă se asigurau în activitatea de piscicultură. Din păcate, colapsul de după '90 al activităţii din piscicultură a făcut ca să crească presiunea în zona pescuitului din bazinele naturale”.
În registrele Administraţiei Rezervaţiei figurau, în anii '90, 400 de pescari industriali care aruncau plasele pe canalele Dunării. Azi, în toată Delta, sunt de trei ori mai mulţi, chiar dacă peşte e mai puţin.
2016. Oameni şi peşti
“La o amenajare piscicolă, jumătate este agricultură - pentru că legea le permite să facă agricultură - şi jumătate este pescuit. Or, acolo e nevoie de 7-8 oameni la o fermă piscicolă. Atâta”, socoteşte Nelu Gheba.
Reporter: Şi alternativă la pescuit nu s-a creat în ultimii 20 de ani?
Nelu Gheba: Alternativă nu se va crea, că nimeni nu se gândeşte să creeze, asta-i problema. Deocamdată, încă se poate. La câţi am rămas noi, încă 5-6-10 ani...
Nelu Gheba şi Vasile Brânză împart barca de 20 de ani. Nu mai ies în fiecare zi, cherhanaua e acum deschisă doar lunea, miercurea şi vinerea.
De 10 ani, şi preţul peştelui, şi birocraţia au rămas cam la fel. Despre banii europeni, pescarii de rând au învăţat, în timp, că sunt de neatins.
„Şi eu am vrut. Şi când mi s-a spus că... cam 30% tre' să dau din buzunar pentru acea sumă am zis "Lăsaţi-mă voi în pace!"Am vut să fac şi eu o sculă, o barcănouă, să mă mai modernizez, să mai rezist câţiva ani. Mi-a zis "Domnule, atâţia vreţi. Atât. Atâta-i al nostru". Pa!” Povestea fondurilor europene s-a terminat pentru ei într-un birou de funcţionari de la Tulcea, înainte să înceapă cu adevărat.
Periprava | A fost odată Popina
„Asta e delicat să vorbeşti. Pentru că ştiţi că toată lumea... "Vrei bani, dar... dacă vreţi autorizaţii trebuie să lăsaţi ceva!"” Aşa descrie un fost concesionar tentaculele sistemului.
Sylvain Remetter a venit în România în 2002. A lăsat în Franţa o afacere cu mobilă ca să se mute la Periprava. Aici, a cumpărat, prin GELMIN SRL, câteva clădiri în ruină. Aşa a intrat la negocieri cu administraţia judeţeană pentru 700 de hectare de teren piscicol. Două din cele nouă ferme ale fostei Amenajări Piscicole Popina, cea mai mare, dar şi printre cele mai slabe din Europa.
“I-am dat viață. Pentru că era abandonată, stricată. Am dat drumul la apă, am dat drumul la pește, am început să facem turism și acum balta e foarte ok și turiștii vin din toată țara”, spune Remetter.
Actuala Strategie Naţională a Sectorului Pescăresc numeşte turismul şi pescuitul sportiv „activităţi conexe pisciculturii". Realitatea arată altceva: pescuitul sportiv, cu investiţii minime, dar câştiguri imediate, a ajuns să substituie piscicultura din amenajările statului.
Francezul de la Periprava a ieşit, între timp, din afacere. Noul administrator al GELMIN a refuzat un interviu filmat. Din fondurile pentru pescuit şi acvaculturăale Uniunii Europene, firma a luat, în 2013, 200.000 de euro pentru "investiţii productive". Banii au ajuns în câteva utilaje de întreţinere.
În 2016, lângă ruinele fostului lagăr comunist de la Periprava, heleşteele cu peşte nu mai sunt considerate o investiţie. Noii concesionari se reprofilează treptat pe turism pentru ornitologi.
Terenurile fostelor crescătorii de peşte din Delta Dunării ajung în 2001 la Consiliul Judeţean Tulcea. Parlamentul modifică imediat Legea Rezervaţiei Biosferei ca să dea în administrare autorităţii judeţene 34.300 de hectare de teren piscicol şi 42 de ferme, cu suprafeţe între 100 şi 2000 de hectare, concesionate ulterior pe o perioadă de 10, 30 sau 49 de ani, cu drept de prelungire pentru alţi 15. Prin contract, semnatarii se angajau să facă investiţii în primii 3, 4 sau 5 ani şi să folosească terenul "în scop piscicol", fără ca documentele să definească clar ce presupune acest angajament.
“Sunt multe bălţi în care nu s-a mişcat absolut nimeni. Pentru căsunt, aşa, oameni cu bani care le ţin pentru ei, pentru... Şi sunt nişte locuri care se pierd”, crede francezul.
Dranov | Ruinele afacerii lui Alexandru Bittner
Spre gurile de vărsare a fluviului în mare, cele 2500 de hectare din jurul lacului Dranov au fost printre cele mai vânate. Au ajuns, la PISCICOLA MURIGHIOL SA, o firmă controlată în anii 2000 de Alexandru Bittner și transferată apoi unor apropiați ai săi, până la Ana Bodea.
Omul de afaceri avea deja o relaţie veche cu premierul de atunci, Adrian Năstase, şi stăpânea mai mult de jumătate din Deltă. Cu bani nerambursabili primiţi din programele de creştere a sturionilor, a ridicat la Dranov un hotel cu circuit închis. Un loc abandonat de trei ani în care se refugiază acum turişti clandestini.
Bărbat: Eu sunt turist.
Reporter: Putem găsi pe cineva aici?
Bărbat: Nu cred că e nimeni aici. Aici este privat. A lu' fostu' Bittner, dacă-l ştiţi.
Din 2013, de când se judecă pentru proprietatea digurilor, concesionarii nu mai plătesc nici redevența. Peştele din lac dispare, noapte de noapte.
„Când nu este al nimănui, este al tuturor”, ridică din umeri președintele Consiliului Județean. În biroul său de la Tulcea, Horia Teodorescu își contemplă neputința: „Dacă nu este... Sunt oameni care îl cultivă. Dacă nu am acces, n-am putere...”
Reporter: Dar se face piscicultură?
Paznic: Deocamdată nu. E oprită activitatea. Sunt probleme.
Perişor | Clubul peştilor mari
Mai departe, spre mare, Amenajarea Piscicolă Perişor e ascunsă după un dig, la câţiva paşi de o fâşie de plajă sălbatică. Sunt 1300 de hectare împărţite în heleştee în care se creşteau altădată mai ales puieţi de peşte. Izolaţi de ape, mai bine de o sută de angajaţi îşi împărţeau viaţa stând o săptămână în blocurile din amenajare şi câte o zi sau două în sat. Totul s-a schimbat după venirea concesionarilor.
Amenajarea Perişor e, de ani buni, o zonă de pescuit sportiv rezervată exclusiv amicilor unor oameni de afaceri care au luat terenul în concesiune, în 2002, pentru 30 de ani. Contractul dă drept de folosinţă asupra terenului firmei MEC TRIP SRL, o companie cu doi angajaţi, a cărei cifră de afaceri şi ale cărei venituri au fost zero în ultimii doi ani.
La Registrul Comerțului, acţionariatul MEC TRIP SRL îl include pe omul de afaceri Dan Şucu, cu 48%, alături SABA DEVELOPMENTS LTD, un offshore din Cipru, cu 52%.
SABA DEVELOPMENTS LTD s-a înfiinţat în 1999, la Nicosia, şi a avut de-a lungul timpului, ca reprezentanţi legali, două colaboratoare apropiate ale lui Adrian Sârbu. Este vorba despre Diana Atanasiu, administrator al mai multor firme din portofoliul omului de afaceri, şi despre Liliana Şerban, asistenta personală a acestuia.
Offshore-ul a preluat controlul MEC TRIP SRL în 2004 de la Mihai Claudiu Tusac, lider local al PSD şi fost primar al oraşului Mangalia.
Nici Dan Şucu, nici Adrian Sârbu nu au răspuns solicitării Digi24 de a vorbi despre concesiunea din Deltă.
Reporter: Ce înseamnă, în accepţiunea dvs, activitate piscicolă? Înseamnăpescuit sportiv sau înseamnă să vinzi peşte?
Horia Teodorescu: Să vinzi peşte, mai pe româneşte şi mai direct. Trebuia să se urmeze întregul ciclu, de la populare, furajare, creştere, până la vânzare.
Realitatea arată că, în majoritatea amenajărilor piscicole din Deltă, heleşteele secate nu au mai fost umplute.
Strania poveste a heleșteelor fără apă
Potrivit Planului de Amenajare a Teritoriului Zonal ,,Delta Dunării", făcut în iunie 2008 de Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Urbanism și Amenajarea Teritoriului București pentru Ministerul Dezvoltării, după 1990 suprafaţa folosită în mod real pentru piscicultură s-a redus cu 70-75%.
Luciul de apă este mult diminuat din cauza invadării heleşteelor cu stuf şi papură, bazinele fiind acoperite de la 40% la 100%. Canalele de alimentare şi gropile de pescuit sunt colmatate, pompele de alimentare - deteriorate, iar reţelele electrice - dezafectate.
„Noi putem, rezilia contractul la un moment dat dacă ei nu-şi desfăşoară activitatea de bază şi nu investesc în acest sens”, arată Horia Teodorescu. Şi totuşi, Consiliul Judeţean pe care îl conduce din 2012 nu o face. „De ce n-am făcut-o până acum? Acum au facilitatea fondurilor europene, da? Până acum, riscam să rămână o suprafaţă, o baltă, o amenajare fără stăpân. Am preferat noi, CJ, săluăm o redevenţă şi în acelaşi timp, totuşi, să existe un control pe acea suprafaţă”, spune preşedinteel CJ.
Fondurile europene, rămase nepescuite
Fonduri europene au existat şi până acum. Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013 a însumat iniţial 230 de milioane de euro alocate României. Uniunea Europeană finanţa 75% din costurile proiectelor selectate, iar beneficiarii - stat sau firme private - restul, de 25%.
Printr-o decizie a Comisiei Europene din 2015, au rămas 178 de milioane de euro. 111 de milioane erau destinate acvaculturii. În amenajările piscicole din Deltă s-au atras mai puţin de 11 milioane de euro, din care doar 5 milioane de euro pentru modernizarea lor. Restul au fost bani pentru utilaje sau, cel mai adesea, compensaţii pentru "conservarea patrimoniului".
Horia Teodorescu are şi pentru această situaţie o justificare: „Nu s-au grăbit să meargă cu proiecte spre accesare pe modernizarea acestor amenajări piscicole pentru că au considerat-o o activitate care, orice ar face, oricum ar proceda, nu este rentabilă”.
Pentru următorii patru ani, Comisia Europeană a ridicat miza: 34 de milioane de euro rezervate pentru piscicultura din Deltă. Doar să existe cereri.
Stipoc | Ferma piscicolă fără solz de peşte
Angajat: Aici a fost Piscicola Stipoc... Amenajarea...
Reporter: Şi astăzi mai e vreun bazin?
Angajat: Nu mai sunt. Nu mai sunt pompe, nu mai sunt multe. Agricultură se face. Unde nu... se lasă aşa...
Reporter: De mulţi ani e aşa?
Angajat: Da. De 20 de ani, cred. Cel puţin.
Amenajarea Piscicolă Stipoc înseamnă 1300 de hectare luate de la Consiliul Judeţean de IRA INVEST SRL. Prin contract, firma se angaja în 2002 săfolosească terenul „în scop piscicol”. Doar că, de mai bine de un deceniu, la Stipoc a dispărut orice urmă de heleşteu. Actul adiţional prin care firma primeşte acordul să facă, pe 950 de hectare, asolament piscicol e recent. Dateazădin 2014.
“Nu noi, legiuitorul le-a ceat această facilitate - ca în momentul în care activitatea piscicolă într-o amenajare nu este rentabilă şi el se prăbuşeşte le-am creat asolamentele: piscicultură cu agricultură pe bazine, prin rotaţie”, se justifică Teodorescu.
Guvernatorul are însă o altă părere. „În unele amenajări, a devenit o formăneoficială de a se practica agricultura”, spune Baboianu.
Primul semnatar al contractului de concesiune, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Trifon Belacurencu, admite că autorităţile ştiau şi la începutul anilor 2000 de această practică: “Şi care este problema dacă există o activitate pe terenul respectiv? Agricultura este și ea o activitate tradițională în Deltă”
IRA INVEST SRL a trecut, dintr-o mână în alta, până la Dumitru Inge. Reprezentanţii companiei nu ne-au permis accesul în amenajare. Iar acţionarul principal nu a putut fi contactat.
Asolamentul cu acte în regulă datează, ca şi în alte amenajări similare, din 2013-2014. E perioada în care concesionarii au început să ceară şi să primească de la stat subvenţiile agricole pentru terenuri pe care le cultivau deja de mulţi ani, schimbându-le destinaţia. Artificiul e şi în avantajul Consiliului Judeţean care majorează automat redevenţa şi încasează mai mult.
Concesionarii, la pescuit de subvenţii agricole
Actele adiţionale artată că, atunci când Consiliul Judeţean permite cultivarea agricolă a terenului piscicol, nu mai primeşte 50-100 de lei pentru fiecare hectar, ci 360 de lei pe hectar pe an. E echivalentul a 80 de euro. Exact suma recuperatăde la APIA de concesionarii care au cerut până în 2015 subvenţie agricolă.
„Toată lumea are să facă aici în Deltă. Dar dacă stricaţi balta, scoateţi apa şi puneţi porumb, mie mi se pare chiar... Nu mi se pare normal”, oftează Sylvain Remetter.
Petru Horobeţ: Şi tatăl meu la 81 a predat. Unchiul, tot aşa - 83, 84 – a predatbagajul.
Reporter: V-a predat dumneavoastră. Dar dumneavoastră cui predaţi?
Petru Horobeţ: Lui Savin. Copiii au plecat.
Chilia Vechie | „Bălţi” cultivate cu acordul CJ
Corneliu Savin e unul dintre cei mai vechi concesionari din Deltă. În 2002, cumpără activele companiei de stat Piscicola Chilia Veche şi primeşte astfel dreptul de preemţiune pentru 1000 de hectare ale fostei amenajări.
Paisprezece ani mai târziu, pe 230 de hectare se întind încă heleştee pentru pescuit sportiv. 380 sunt desecate, iar pe alte 300 sunt culturi eco: in, fasole, soia şi floarea soarelui. Omul de afaceri plănuia să ajungă la 700 de hectare de culturi. Întreruperea plăţii subvenţiilor pentru agricultură pe terenuri piscicole, ca urmare a unei directive europene, l-a făcut să mai amâne.
„Toată lumea când vede o baltă... "Eh, ce dracu' să fac în balta aia?" Dar dacă îi faci lucrări de asolament şi dacă îi dai ceea ce trebuie, balta aia îţi produce de trei ori mai mult ca la câmp”, socoteşte Corneliu Savin.
Cu apa din Dunăre aproape, terenurile ieșite de sub fostele heleştee nu au nevoie de irigaţii.
“Una e să faci agricultură şi alta e să vină să te împingă să faci piscicultură. Păi, cu ce bag eu apă aici ca să ajung la nivelul ăsta? De unde iau eu peşte? Noi nu suntem contra să facem orice. Da' să fim subvenţionaţi”, spune Savin.
Renunţarea la piscicultură s-a făcut cu acordul tacit al Consiliului Judeţean, care a negociat din start în dezavantajul peştelui. Contractele nu îi obligă pe concesionari să arate ce şi cât scot din baltă, ci doar să trimită la început de an la Tulcea un plan de producţie.
A existat însă o lege care să descurajeze trecerea la agricultură în Delta Dunării. Schimbarea destinaţiei terenurilor din Rezervaţie, ca şi plata subvenţiei agricole aferente, devenea, în 2014, ilegală. Concesionarii erau obligaţi fie să investeascăîn piscicultură, fie să predea până în septembrie 2017 terenurile,care urmau săajungă din nou bălţi.
“Eu, ca liberal, nu pot să îi cer unui om să desfăţoare o activitate economică neprofitabilă doar pentru faptul că se spune că acolo ar fi un anume tip de amenajare”, arată senatorul Octavian Motoc. Fost director în Consiliul Judeţean Tulcea, Motoc a modificat legea după numai un an.
Acum, e suficient să ai un studiu tehnic de specialitate şi acordul Consiliului Judeţean pentru a schimba destinaţia terenurilor.
Guvernatorul ARBDD e sceptic. „Depinde acum cât de profesionist o faci sau care este scopul pe care îl urmăreşti. Pentru că un specialist, în orice moment, poate să demonstreze că se poate face sau că nu se poate face...”, spune el.
Rusca | Adio, peşte!
Primul care cere în 2015 schimbarea oficială a destinaţiei pentru 9 ferme, întinse pe 2700 de hectare, este Constantin Zibileanu. Cumpărătorul fostei companii de stat PISCICOLA TULCEA făcea de ani buni agricultură la Litcov şi la Rusca. În timp, s-a extins şi a preluat de la vecini alte concesiuni. Unul dintre ei e Vasile Tănase, fost asociat al lui Silviu Prigoană în PASAJ COMALIM SRL.
„A venit un amic şi zice "Vrei să cumperi, domnule, aici?" Am vorbit cu Silviu. "Băi, Silviu, eu n-am bani. Hai, că mă ocup de toată treaba asta!" S-a populat balta şi când să scoatem peştele, cu o jumate de lună înainte, au venit băieţii cu năvoadele alea mari, oceanice, le-a pus la călugăr, s-a scurs toată apa într-o juma' de zi, au luat peştele, s-au dus pe canal cu el să îl suie pe vapor unde a trebuit şi s-a dus. Ăştia-s combinaţie de la primul secretar până la ultimul om”, e convins Vasile Tănase.
Terenurile lui Constantin Zibileanu au ajuns să fie cea mai mare suprafaţăpiscicolă devenită agricolă din Deltă. Nu vor mai fi niciodată heleştee.
Constantin Zibileanu e sigur că a făcut alegerea corectă: „În ziua de astăzi cine face o afacere nerentabilă? Ca să putem să supravieţuim am fost nevoiţi să trecem pe agricultură. Şi statul câştigă, şi CJ, şi noi. Toatălumea câştigă în situaţia asta.”
Chilia Veche | De la zero
Dorian Marin e unul dintre puţinii concesionari care au luat teren piscicol pentru peşte. Creşte crap pe 300 de hectare ale fostei amenajări Chilia Veche. În primul an, a cumpărat puieţii. Acum îi obţine în bazinul lui: „Până la un anumit gramaj şi o anumită lungime îi ţinem aici, îi păzim foarte bine de păsări, îi şi hrănim şi când ajung la 7-8 g îi colectăm şi îi punem în bazinele unde tot la fel, protejaţi, îi hrănim până ajung mari”.
Acolo unde studiile tehnice înclină lesne să certifice agricultura, Dorian Marin umple bazinele de câte ori e nevoie şi scoate până la 1000 kilograme de peşte la hectar pe an. Deocamdată, doar pentru piaţa din România.
A făcut un proiect de 2,6 milioane de euro pentru a reface vechile heleştee. 60% din bani au venit din fonduri europene. Acum se gândeşte la o mică fabrică de semipreparate.
Dorian Marin e optimist: “Dacă operăm pe o piaţă corectă, eu zic că se poate face piscicultură”.
Renaturarea, un plan rămas pe hârtie
O piaţă neagră care scade preţul peştelui şi face nerentabilă acvacultura. O sumăde autorităţi care consimt trecerea la agricultură cu gândul la redevenţă: 1 milion de euro la bugetul judeţului an de an. E imaginea de azi a pisciculturii din Deltă.
Din cele 44.000 de hectare de amenajări piscicole, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării are 4300 ha, aflate în proces de renaturare.
5200 sunt în administrarea consiliilor locale, iar 34.600, considerate de interes judeţean sunt concesionate de Consiliul Judeţean.
Din acestea din urmă, 9400 de hectare - 27% - sunt declarate oficial ca fiind utilizate pentru culturi agricole.
“Legea Rezervaţiei spune că dacă un teren agricol, piscicol de orice fel, nu mai poate fi folosit în scopul pentru care a fost proiectat trebuie să treacă într-o etapă de renaturare”, spune guvernatorul Grigore Baboianu.
În ultimii 26 de ani, s-au readus în circuitul natural mai puţin de 5.000 de hectare de teren piscicol din cele amenajate în comunism. Unul dintre aceste exemple e fosta amenajare Holbina. Pentru altele s-au făcut planuri şi studii de fezabilitate. Decizia politică lipseşte însă.
Preşedintele CJ ripostează. “Aş întreba eu către domnul guvernator care sunt demersurile, care sunt studiile, care sunt suprafeţele şi care sunt resursele financiare prin care se face această renaturare”, spune Teodorescu.
Senatorul Motoc e de partea sa: „Atâta vreme cât există nişte contracte comerciale de concesiune pe o durată destul de lungă de timp, atâta timp cât în mare parte dintre aceste amenajări se obţin producţii agricole record, nu putem să fim de acord ca aceste lucruri să se întâmple de mâine. Deci, să renaturăm totul de mâine, că aşa este mai bine”
Grigore Baboianu e resemnat: “Se va ajunge la soluţiile aceastea de renaturare, dar, din păcate, destul de târziu”.
Între timp, de-a lungul canalelor Dunării, se înşiră realitatea răsturnată faţă de cea din documente, planuri şi strategii. E o colecţie de umbre, de ruine şi de interese de după care peştele şi oamenii Deltei abia se zăresc.