Ar fi putut fi o zi banala de decembrie,
in care majoritatea oamenilor prepara mancarea traditionala de Craciun sau
“citesc” cate o tuica fiarta in gura sobei depanand amintiri din anul care
tocmai se va termina.
Cam asa a inceput ziua si la noi, in judetul Prahova, la Lipanesti, locul in care se prepara
si se ambaleaza intreaga gama de nada Senzor Planet. Un pahar matinal in plus a
fost insa suficient sa ne deturneze de la treburile casnice, Florica “Clampau”, fiind cel care a incercat marea cu degetul:
“Bai maimutoilor, pe o vreme ca asta
stam ca prostii in casa? Hai mai bine sa iesim sa inmuiem putin plutele in apa,
sa vedem cum se comporta ultimele mele creatii” (din pasiune, zice el, de
foame, zicem noi, Florica confectioneaza si vinde diverse modele de plute de
mare calitate).
Punct ochit, punct lovit. Imediat
“maimutoiul” Piti percuteaza si abandoneaza instantaneu ambalarea sarmalelor
din gama 1016, pornind spre beci sa scoata ceva nada pentru clean: o palincuta
pentru nadit si ceva vinisor pentru pastrarea clenilor pe pat.
Sunt convins si eu sa pornesc
utilajul cu volan, cu o mare strangere de inima insa, stiind ca va trebui sa
tin si azi post la “trosneala”. Sunt singurul “maimutoi” cu permis auto din
gasca.
“Baa, merg si eu ca doar n-o sa stau
singur cu fetele acasa!”, sare ca ars de popou Niky in sus.
“Mare tantalau si asta! Eram unul contra patru!”, ne zice Piti,
suparat ca iar nu mai are undita favorita pe mana, Niky fiind posesorul de
drept al singurului “bat” de 6 metri pe care il aveam.
In fine, urcam sculele (4 undite) si
“maimutoii” (4 bucati) in masina, luam repede ceva de crapat in noi, 2
toporisti ca sa scotem niste carii de lemn (viermi albi care traiesc in
buturugi putrede, favoriti la masa de Craciun a clenilor.
Urcam aproximativ 20
de km, pe un loc cunoscut doar de noi, luam cizmele, proviziile si facem
imparteala cariilor. Vreme superba, soare, clenii deja ne priveau din apa cu
pofta sau cel putin asa credeam noi.
Primul lanseu, primele injuraturi. Piti agata linia
cu pluta daruita de maestrul Clampau intr-un pom de vis-a-vis, se intinde dupa
ea, face un spagat si … inevitabilul se produce. Se lungeste pe vadul nostru
cat este de lung, din cauza unei pietre, zice el, din cauza palincii, zicem
noi.
In fine, ramanem 3, cautam alt vad
mai in amonte, victima fuge in masina cu motorul pornit, la uscare si somn,
daca tot nu a prins clean.
Niky esueaza si el pe un vad nou, dar
continua sa pescuiasca cu apa in galosi si vinisor rosu la bord, ca un bun
cunoscator al traditiilor de Craciun.
Prinde in 10 minute 4 bucati de circa
2-300 grame si nu-l mai putem urni de acolo, chiar vociferand la noi si
alungandu-ne cu cuvinte care nu pot fi reproduse aici.
Raman doar eu cu Clampau, gasim alt vad,
linistit si cu apa destul de adanca, aprox. 1.5 m, care pentru un rau mic de
munte este ideala. Incepem recitalul (mai mult el) si cautarea de solutii noi (mai
mult eu).
Urmeaza 2 ore fantastice, cu peste 20 de cleni capturati, printre
care si un record pentru acea zona, un superb exemplar de 910 grame si 45 cm,
peste care m-a facut sa fac si eu baie si astfel sa maresc la trei numarul
ranitilor in urma contactului cu apa rece ca gheata.
Maestrul Clampau (cum s-a autointitulat dupa
captura) nu tine cont de miorlaielile noastre ca ne este frig, insista sa
ramana sa mai prinda, dar si rabdarea noastra are o limita.
Fizic, nu avem ce
sa-i facem (are 100 de kg fara cele 20 de plute pe care le are mereu in
buzunar), asa ca facem apel la vorba buna, aruncand in apa cateva pietre si
lemne din zona….
Asa s-a incheiat o expeditie scurta, dar plina
de actiune, cel putin ptr unii.
PS In aceasta povestire niciun pescar
sau peste nu au fost raniti sau trotilati, pestii intorcandu-se in apa, iar
pescarii la tuica fiarta de acasa.
La multi ani!
Vladut Mateianu