Jurnal de avat!

Avatul e drog. E drog, pentru ca odata intrat prin vene cu atacurile lui fioroase la suprafata apei, doar o internare la dezintoxicare iti mai scoate din minte nalucile, vibratia din lanseta, socul puternic, drillul. Si partea mai pricinoasa este ca vrei mereu supradoza. Incepi cu un kilogram, ajungi la doua, vrei trei. Din acest moment avatul devine o problema sociala.

Am avut parte de tot ce iti ofera avatul. Intai l-am indragit din preajma nuferilor, pe canale limpezi, apoi in amestecul anaforelor. A fost o obsesie a verilor, o nalucire argintie pe ingustimi de canale, in curenti puternici de august pentru ca totul sa se mute pe Dunare, acolo unde filosofia avatului se schimba radical.

Daca ai senzatia ca ai descoperit naluca infailibila la avat, atunci poti sa fii convins ca esti sortit pierzaniei pescaresti. Avatul tocmai cu asta se ocupa, iti ofera iluzii. Intai te convinge ca la ora cutare inainte de apus este ora lui. Nici mai asa, nici altfel. Iti dai intalnire si nu vine. Zici ca ai incurcat tu locul, ca nu trebuia la insula de la Mila23, la digul de pietre, ci mai jos, in fata satului. Si ora trece. Nici urma de avat. Asta te face sa-l cauti, pentru ca altfel intri in sevraj, si asa ajungi la Dunare, pe Sulina. Mila 18 este fumata deja si gasesti acolo toti ungurii din Gorgova cu care nu are sens sa te certi. Au senzatia ca au venit de acasa cu Dunarea, iti intra in fata, trec cu motorul la blana pe linga tine, fac tot posibilul sa-ti sperie avatii si sa-ti strice ziua cu barcile lor faras din aluminiu. Nu stiu saracii ca tu deja ai rupt luna de miere cu avatii labili psihic, instabili emotional, care iti trag teapa cand ti-e lumea mai draga. Degeaba se chinuie sa-ti strice locul de pescuit, sa te faca sa renunti. Esti intre o deziluzie si o speranta. Chestia asta are si o parte tehnica legata de modul in care abordezi locurile. Dar ce zic eu, intai trebuie sa stii locurile. Alea sunt nu pe mijlocul Bratului Sulina, acolo unde sar avati colosali pentru a-ti distrage atentia. Si unde mai pui ca nici nu poti fi sigur ca sunt avati, poate ca sunt somni turbati, electrocutati in copilarie de braconieri. Deci intelegi ca „locurile” sunt la pietrele din care este facut digul, acel dig care a trimis direct in neant micile golfuri, imperfectiunile Dunarii, cu salciile, intinsurile si pragurile ei. Norocul este ca pietrele devin ele insele o lume pentru pesti. O lume in care curentii se domolesc si in care obletii incearca sa-si gaseasca un refugiu.

Totul este sa lansezi la o palma de pietre. Perfect este lansezi chiar pe piatra si tragi usor naluca in apa pentru a nu pierde niciun centimetru de recuperare pe metrul in care se poate intampla ceva. A ajuns naluca la mai mult de un metru de mal? Recupereaza rapid pentru ca peste acel metru nu mai este pescuit, ci plimbat de naluca pe Dunare. Deci acolo, in primele 5 – 6 ture de manivela se intampla minunea, daca este sa se intample ceva. Uita de jigurile cu jerkbait alb trase rapid sub pelicula apei, uita de voblere, uita de rotative. Nu mai esti pe Baba Rada si nici pe Sontea. Aici tantarii sunt mari si avatii asijderea. Cauta prin trusa voblere sonic, acele „rattlinguri” care vibreaza in lanseta de parca ar vrea sa-i dezintegreze atomii de carbon, gaseste-le, alege ceva argintiu, ceva natural. Lanseaza cat mai aproape de pietre, chiar si cu riscul unui impact brutal care ar putea sparge voblerul, imprastiindu-i bilele interne in Dunare. Recupereaza rapid, liniar, fara complicatii. Ai 50% sanse sa simti un ciocan care iti loveste sec varful lansetei, dar asta nu este totul. Mai ai 60% sanse ca acel soc sa nu aiba continuare, sa ti se cuibareasca linistea in fir si vidul cosmic in minte. Dar stai asa, pentru ca nu se opreste jocul aici, mai ai de lansat cu barca in deriva. Te lasi pe curent si lansezi scanand practic tot malul, vreo doua – trei mile. Ai 80% sansa sa nu mai simti niciun soc in lanseta si 90% sanse sa renunti. Ei bine, acel 10% face diferenta intre pescarul de avat si pescar. Si fara sevraj, fara depedenta este clar ca renunti, cauti un plasture de Nicorete - biban, stiuculita - si uiti de viciu.

Daca ai trecut cu bine toate incercarile, avatii nu vor intarzia sa apara. Nu am idee cum afla ei ca tu ai trecut de incercari, de etape. Cert este ca ai intrat intr-un joc pe computer in care treci de la un nivel la altul, de la simplu spre complicat. Iata cum ajungi la momentul in care brusc apa devine populata cu capcauni ce nu par sa aiba alt rost pe lume decat sa muste din voblerul tau rattling. Si o fac cu furie atat de tare incat ai senzatia ca isi fractureaza mandibula. Cavalerii argintii, oricat de fortosi si de impunatori ar fi cand apar din cotloanele adancurilor, nu pot ascunde faptul ca sunt... stirbi. Nici nu te prinzi de unde atata rapitorie pe ei, fara dinti. Uite caninii salaului, uite puzderia de pumnale din gura stiucii, uite peria de tepuse din gura bibanului... La avat e ciprineala curata. De aici si brutalitatea atacului, nu isi permit sa umble cu jumatati de masura pentru ca nu au a doua sansa. Avatii trebuie sa inhaleze prada cu puterea unui aspirator de 2000 Watti care da din intamplare pe sub pat de o minge de tenis. Acel soc il simtim noi in lanseta, in podul palmei, in cot, umar, cutie craniana, in scoarta cerebrala, in gandul nebun. Ce cauti pe Dunare aproape de lasarea serii, deshidratat, infometat, epuizat? Uitase-si? Avat, supradoza care vine in valuri. In zece minute traiesti ce nu ai reusit sa traiesti toata ziua. Avat dupa avat, delir curat.

Dupa ce ai luat la puricat senalul de la Maliuc si pana la Sulina, intalnirea cu Marea Neagra devine o parte a destinului. Defapt toata experienta pe care ai acumulat-o pe parcursul acestei narcoze pisciforme, populata cu fantasmagoria avatului prins in ancora tripla, tragand de o naluca legata cu un fir ce trece prin inelele lansetei fix pana la mulineta ta, spre asta te-a impins. Iesirea in mare, acolo unde stavridul si gingirica sunt in egala masura cina pentru delfin si avat. Iata ca am ajuns la forma cea mai grava de intoxicare cu Aspius. La Gura Sulinei, acolo unde apa limpede - sarata se amesteca cu cea dulceag – tulbure se afla supradoza absoluta, acolo in curentul dement al fluviului ce se arunca in nemarginirea Marii. Avati cat calul, avati care iti rup firele din muscatura, avati care iti fac sa-ti explodeze carbonul in blancul lansetei. Intr-un cuvant monstri. Monstri pentru care ai tail spinner si cicade. Greu, totul greu, sa poti lansa departe, sa poti infrunta curgerea Dunarii. Miroase a alge, a sare si rasetele pescarusilor iti spun ca esti deja pe alta planeta, o planeta ce nu cunoaste batlani, mal, nuferi si salcie. Esti in imparatia nisipului fin si al scoicilor. Asa se face ca intre doi avati colosali, te lupti si cu un lufar dedat la obleti, ori sa agati la japca o meduza. Dar cea mai tare senzatie o ai cand iti ies de sub barca cetaceele, delfinii cu spinarile lor intunecate care te fac sa intelegi insfarsit de ce disparusera avatii. Avatii vanatori care la randul lor devenisera vanati.

Ultimul stadiu al intoxicatiei este pescuitul de pe plaja, la Sfantu Gheorghe. Apa sarata, mai sarata de atat nu poate Marea Neagra. Intri in valuri pana la brau si lansezi cat poti de departe. Este o chestiune de loc si de timp, ca in orice poveste cu avat. Undeva in larg se vad barcile cu pescari iesiti la stavrid. Tu – marinar de apa dulce – stai in apa, batut de valuri, si iti cauti supradoza. Uneori o gasesti, iti scutura lanseta, intepi, iti ia fir de pe mulineta, faci pasi inapoi spre plaja. Aduci pestele epuizat pe nisip, avatul oboseste rapid in apa sarata. In jur se strang curiosii, intreaba ce peste e ala, credeau ca e crap, asa de mare este. Avat mare in Mare. Intr-adevar ceva inedit. De unde sa stie pantofarul venit la bronzat ca avatul da ture oportuniste in lungul plajei pentru a vana hamsia grasa si hranitoare? De unde sa stii tu, care te bucurai in Gura Olgutei de avatei de un kil, ca la Mare nu sunt doar fete topless, ci si parintii si strabunicii avatilor din balta? Stati usor, nu va repeziti sau cel p utin sa nu ziceti ca v-am zis eu. Daca va ratati concediul la mare sa stiti ca nu este din cauza mea, ci a avatului. Si in cele din urma, daca nu dati de el, ati scapat de drog. Cura de dezintoxicare nu numai ca este chinuitoare, dar este si inutila. Odata intrat in sange, avatul iti va hoinari prin vene fara sa-l mai poti opri.

Malin Musatescu - articol publicat in PPT.