Continuam serialul cu pesti rapitori mari pescuiti sportiv pe apele naturale ale Romaniei. O poveste care nu trebuie sa lipseasca, chiar daca este cunoscuta de multi dintre voi, este cea a pastravului indigen prins de Vali "Vijelie" Oprisanescu. Urmeaza salai, cleni, stiuci, somni, bibani, pastravi, toti XXL. Speram ca aceste informatii sa va aduca si voua intr-o zi marea captura!
Dupa sutele de kilometri ajungem intr-un sfarsit pe la ora doisprezece la ocolul silvic de care apartine lacul Bolboci. Un pui de ghinion… este sedinta. Imi spun in gand ca asta este ultima piedica care trebuie sa o trecem si asteptam cuminti sa se termine sedinta. In sfarsit cam in 40 de minute sedinta ia sfarsit si in inca 20 de minute deja eram fericitii posesori a vizelor pe sezonul 2008.Multumim domnului director si celorlalti lucratori ai ocolului silvic iar acestia foarte amabili ne ureaza BAFTA!.Nu punem la suflet si incepem sa urcam muntele pe drumul forestier unde cu jeep-ul nostru cu greu facem fata la namoalele din dreptul unor exploatari forestiere. Greu, dar acum nimic nu mai poate sta in calea noastra la intalnirea cu superbii pastraviori. Parcurgem cei 40 de kilometri in circa 2 ore si jumatate si ne trezim in fata barajului unde nu stiam cum sa sarim mai repede din masina pentru a vedea lacul, daca este crescut sau scazut.
Las lingura sa coboare cam 8 masuri si incep sa o joc in stilul vijelios care m-a consacrat. Nu s-a intamplat nimic la prima lansare, nici la a doua dar la a treia ce sa vezi… un blocaj sec m-a facut sa intep cu forta si drilul cu prima mea buturuga pe acest an a inceput. Trag in sus, trag in jos, trag in lateral si in final ma hotarasc sa trag in lung si astfel “eliberez” prima mea lingurita pe acest sezon. Parca il vad pe Berti frecandu-si mainile si zicand: - asa baieti, la mai multe ca a scazut vanzarea hahaha. Trec repede de faza si leg alta agrafa si de aceasta data pun o Austria de 5 grame argintata. Lingurita asta anul trecut mi-a adus o multime pistruiati mari.In cateva lanseuri o donez si pe asta intr-o agatatura si o iau agale spre pintenul unde s-a dus varu sa pescuiasca. Ajuns langa el il intreb ce a facut si acesta imi spune ca de luat nu a luat dar, de dat a cam dat ceva linguri in padurea de pe fundul lacului. Odata date ofrandele pentru a inbuna zeul lacului sa ne dea si noua macar cate un pistruiat incepem sa pescuim mai cu foc. Cum imi povestea Catalin cum le-a agatat si rupt in buturugi parca iar imi apare in fata ochilor Berti bucuros nevoie mare frecandu-si mainile.
Plecam din locul respectiv si mergem sa incercam o zona unde cu un an in urma am avut o urmarire de “bustean” aproximat de mine la vremea aceea la 6-8 kilograme. Coboram panta abrupta de 25 de metri pana la lac si cautam din priviri printre brazii ramasi pe uscat acum, lingurile agatate de noi cu un an in urma cand apa era mai mare cu 6-7 metri. Nu gasim nimic si ne apucam de pescuit. Dupa 40 de minute de oxigenare aiurea a apei am trecut la studiu.Ce anume urmaresc? In primul rand ma uit cu ochelarii polarizanti prin apa de pe langa maluri si observ cam ce marime au boistenii, ce colorit, daca sare undeva vre-un peste, tot felul de maruntisuri care adunate sa ma poata ajuta la crearea unei tactici castigatoare.La un moment dat Catalin striga mai mult soptit printre dinti: mamaaa varule ce mare a fosttt. Ce sa fie varule? ai vazut ceva? il intreb eu. La care el imi spune ca a vazut clar cum o namila de peste metru a venit in 3-4 metri de mal si a ciupit Taifunul lui. Imediat mi-a sclipit o idee din studiul de mai devreme.
Daca a refuzat “friptura” lui ca era prea mare (si taifunul lui are 5,5 cm) eu care observasem boistenii de pe langa mal care nu depaseau 3,5 cm, trebuie atunci sa pun un Mogo mic. Iau din cutie prima lingura care mi se pare mie ca este mai pe masura boistenilor si o prind in agrafa. Ii intaresc cu o carioca rosie desenul de coada iar pe ambele parti ii fac cateva puncte mici rosii si negre. Lansez exact in directia unde zicea varul ca a plecat namila si o las a coboare pana pe fund.Apoi incep sa o joc cu miscari verticale de maxim 30 centimetri, tremurand varga din inchietura mainii, dupa fiecare miscare dau o tura de manivela repetand schema si dubland sau tripland amplitudinea miscarii, pana ajung la 2-3 ture de manivela pe miscare dupa care revin miscarea de baza. La anumite linguri si in anumite perioade trebuie neaparat tot timpul sa tremuram varful lansetei pentru a crea linguritei o miscare de “nesiguranta” de agitatie exact ca un pestisor panicat.Ajung cu lingura cam in 7 metri de mal si deja o vad cu ochelarii mei cu lentile polarizante.Cand, ce sa vad!? In spatele micutei mele naluci apare o umbra mare ca o stafie care o urmareste indeaproape cu ganduri necurate. Ii fac cateva scheme si jocuri de glezne chipurile ca ar vrea sa scape de stafia din coada ei si reusesc sa enervez babaul suficient incat lingura sa dispara in gura lui pentru o fractiune de secunda.
Timp suficient pentru un pescar asa experimentat ca mine pentru a intepa, avand insa grija sa nu uit cat de “meserias” este firul care il am pe tambur. Intepatura a trezit de la “masa” babaul pistruiat care isi savura linistit frigaruia de tabla colorata. Urmarea? in cateva fractiuni de secunda tragea cat il tineau puterile spre adancuri .Strig la Catalin si acesta din doua miscari era langa mine gata sa ma ajute la nevoie minunandu-se in acelasi timp de mulineta mea care caraia de mama focului mai sa se inroseasca de viteza cu care “pierdea” fir.I-am spus sa stea cuminte ca este de luptat cu dihania. Nu a mai stat o secunda si il auzeam prin spatele meu cum ia viteza sa aduca aparatul de fotografiat. Doamne fereste daca il scap fara sa apucam macar sa il fotografiem. Eram siguri ca daca povesteam cuiva ca am avut in lanseta un pastrav de peste un metru dar pe care l-am scapat toti si-ar fi dat coate si ar fi ras in barba zicand ca este poveste pescareasca si ca asa se intampla de obicei “intotdeauna pestele cel mare scapa”. Ajuns cu aparatul foto incepu sa filmeze drilul comentand aprins ca la un meci de fotbal.
Lupta dureaza minute in sir iar regele pistruiatilor nu vrea sa cedeze catusi de putin. Ba chiar am impresia ca cu cat stau mai mult cu atat prinde mai multa putere. Poate ca abia acum isi incalzeste motoarele comentam cu varu. De mine ce sa zic, sunt concentrat la maxim si nu imi permit nici o greseala in aceasta confruntare. Imi vine in minte ca un sablon micrometric lupta din cosmarul meu cu lupta aceasta reala si sunt tare curios sa vad si eu macar o data finalul. Incepe sa dea semne de oboseala abia dupa ce il dau cu gura la aer de trei patru ori.In acele clipe mi-am adus aminte de o invatatura de-a mentorului meu in pescuit, nea Florica Petrache, care m-a invatat cum sa scot crapii mari rascolind namolul de pe fundul lacului pentru a fi inhalat de peste, lucrul asta il face sa iasa mai repede la suprafata. Varianta cu intratul in apa sa tulbur apa pica din start va dati seama ca apa era rece sloi.Am observat in stanga mea in zona unde il intepasem ca este o limba de pamant care se prelungeste in apa inca 5-6 metri si unde apa nu are mai mult de 80 de centimetri. Gata! Acolo trebuia “indrumat” pistruiatul sa ia “masa”. Incet, incet, l-am adus unde am vrut eu si acolo pe apa mica a inceput dansul ielelor cu sarituri si stat in cap prin apa mica si nomolul fin.
Usor, usor l-am esuat in apa mica de acum tulbure si cu ajutorul lui Catalin (care sustinea sus si tare ca este pastravul lui ca are un C pe el) l-am dat afara. Tremuram tot de emotie si bucurie si nu stiam ce sa fac ca imi venea sa sar in sus ca o minge de fericit si sa tip cat ma tineau “bojogii”. Dar nu am facut-o din respect fata de adversarul meu care a dat dovada de fair flay in lupta cu mine si nu a incercat sa ma bage in buturugi. Catalin topaia si el pe langa mine de bucurie si nu mai contenea sa imi faca poze. Nici nu am terminat sesiunea foto ca a inceput o ploaie de zile mari care ne-a gonit de pe lac.Pe drum varu a vizionat filmul ce cel putin 10 ori iar eu de la volan ma multumeam sa aud caraitul mulinetei si comentariile noastre din timpul drilului. In mintea mea deja incoltea un scenario al prezentarii filmului la toti prietenii mei care merg la pastrav si incercam sa imi imaginez fetele si comentariile lor la vederea frumosului exemplar.Aceasta poveste este dovada ca uneori visele ni se implinesc…. important este sa credem in ele, sa nu ne pierdem speranta si sigur intr-o zi ne vom intalni cu pestele vietii noastre. Acum pot sa spun ca ma aflu printer fericitii ale caror vise s-au implinit. Un vis devenit realitate cu ajutorul lui Catalin, al linguritelor Berti si nu in ultimul rand al credincioasei mele lansete Destroy Energofish care s-a comportat exemplar in lupta cu pistruiatul suprem. In incheiere nu pot decat sa doresc tuturor pescarilor la mai multe capturi si fire zbuciumate.
Valentin “Vijelie” Oprisanescu