Povestea unui salau de 16,3 kg

 

Timpul fiind aliatul meu, ieșirile pe apă sunt destul de dese, un lucru esențial în a dobândi experiență și a înțelege comportamentul peștilor. Odată ce capturile au început să apară, am vrut să prind pești mai mari în detrimentul numărului de pești capturați, deci am cam ales pescuitul pe Dunăre, fiindu-mi în apropiere de casă (Craiova), cu un feeling nebun că aici clar se poate. După ceva tentative cu șalăi ce nu săreau de 9 kg, anul trecut am avut și o femelă de două cifre, mai exact 12,7 kg, la data de 13 martie 2012. Nu după mult timp, uitându-mă în caietul în care îmi notez fiecare ieșire pe apă de mai bine de trei ani, am observat că cele mai frumoase femele apar în februarie–martie, la o apă de 4–5 grade Celsius, la o anumită cotă Dunării.

 

 

 

 

Ziua de 16 februarie 2013, cu o ploaie care m-a udat bine în barcă, pe drumul de aproximativ 3 km până la o plajă inundată de cotele mari ale Dunării din acest an. Cote care, timp de trei ani, nu și-au mai făcut apariția la un asemenea nivel. Plaja este presărată cu ceva crenguțe și un copac vechi, ros de apă, incastrat în nisip, curentul spart cu o apă grea și adâncime maximă lângă copac de aproximativ 4 m. Tot timpul am fugit de structuri aglomerate și am căutat locurile unde, pe o întindere mare, obstacolele (pietre, copaci, prag, buturugi) sunt pentru pești ca o oază în deșert pentru oameni. Mă așez pe loc, puțin mai spre larg decât aș fi făcut-o altă dată, nu știu de ce, și fac primul lanseu perpendicular cu malul. Las jigul în evantai, fără a mă ajuta de mulinetă, dau doar din băț. Al patrulea sau al cincilea lanseu nu știu de ce a fost mai scurt și mai în amonte decât aș da în mod normal, jigul alunecă în aval, timp în care îmi zic că ar merge și 14 g în loc de 17 g. Ploaia rece mă face să mai lansez o dată cu același jig, în aceeași direcție, mai aproape și mai în amonte. Tot ploaia rece și mâinile înghețate mă fac să continui pescuitul cu aceelași gramaj, cu mișcări imprimate din vârful lansetei ceva mai agresive. Tocmai când mi-am propus că asta ar fi ultima aruncare cu gramajul respectiv, observ că guma vine către barcă pe o zonă în care eu nu aveam cum să o parcurg din poziționările mai vechi pe acest loc. În aceeași secundă în care am simțit o creangă sau un ciot pe care nu îl știam a venit și trăsătura… Trank de Trank, imediat după înțepătură peștele s-a eliberat. Eu filme de genul asta am tot văzut și las pick-up la mulinetă… fir moale… întind ața, iau fundul de două ori și TRANK din nou! Înțep mai târziu de această dată, pentru a-l lăsa să inhaleze suficient jigul cu gumă. Îmi dau seama ca șalăul are mușchi pe el, pentru că nu l-am clintit din înțepătură.

 

 

 

 

Şalăul înţepat în curent vine uşor lângă barcă, mai scutură o dată din cap şi se ridică. L-am întors destul de repede, cât să nu intre în ancoră, şi am stat cu lanseta deasupra lui, ba chiar a schimbat direcţia de o parte şi de cealaltă a bărcii, cu cele mai frumoase scuturări din cap oferite vreodată de un şalău. A durat apoximativ 5 minute până să îl văd – atunci m-am simţit foarte singur. Cine trebuia să fie cu mine în barcă nu a fost. L-am prins cu mâna stângă şi mi-am dat seama că e cam gros atunci când l-am ridicat peste balonul bărcii. Singur fiind şi uitându-mă la peşte, mi-am dat seama că prietenul Jack niciodată nu avusese un gust mai bun, chiar mergea mai mult ca niciodată. Cum bricheta nu prea funcționa, din cauza umezelii din atmosferă, mai iau un strop de Jack, suflu pe brichetă şi îmi aprind cubanezul, trag un fum şi savurez clipa, momentul şi anul. După câteva minute de admirat un asemenea peşte, ridic ancora şi plec spre mal până la nişte prieteni care pescuiau cu fixele scobari şi plătici, pentru a face câteva poze. Când am ridicat peştele, am auzit un cor de patru–cinci pescari care făceau linişte – erau împietriţi. 16,3 kg! Întrebările au început să apară: cu ce? La ce? Cu lanseta asta?

 

 

 

Echipament 

 

Am să vă spun vouă ce echipament am folosit în acea zi de pescuit. Guma a fost un mann’s fire shad de 8 cm, numai bună culoarea pentru apa puţin mierlie a Dunării, jigul un Gamakatsu 5/0 Nichel, de obicei prefer negresele, dar nu alte ace, decât gamakatsu. Rabat nu trebuie făcut la cârlige şi la fir… aşa că orice partidă de pescuit unde folosesc multifilament mă va găsi cu un Varivas Avani Sea Bass de 16 lb sau un Sunline Super Pe de 15 lb. Le prefer pe cele verzi, pentru că mai pescuiesc şi noaptea. De această dată a fost Varivas. Mulineta Stella. Cu vreo șase ani în urmă am pus mâna pe una şi de atunci le strâng şi le pescuiesc ca şi cum altceva nu ar mai exista… Nu ştiu dacă altă mulinetă ar rezista la pescuitul pe care îl fac eu. La fel ca şi Jack, va fi tot timpul cu mine şi nu va fi schimbat. Băţul este custom în adevăratul sens al cuvântului. Aveam un St. Croix avid de 8’6 ft 1/2-2 oz heavy căruia, după trei partide de pescuit, i s-a retezat cotorul de la primul inel. După un an de aşteptare, în care tronsonul nu a fost înlocuit pe garanţie, am şi uitat de vârful respectiv până când, la insistențele unui prieten din Craiova, Narik, care învie orice blanc, i-am dus vârful, după care a găsit un cotor no-name şi gata joarda. Nu mi-a venit să cred ce băţ a ieşit după repoziţionarea inelelor şi a mandrinei – perfect echilibrat şi chiar cu 8 g mai uşor decât un băţ original.

 

 

 

  

După ceva vreme cu vânt slab şi soare, ploaia începe din nou să cadă şi eu sunt în spatele unui ostrov, pe o limbă de nisip ce se termină cu un prag pe partea dreaptă. Știu locul şi cunosc două buturugi în lungul prundului de nisip, destul de apropiate şi pe o apă de 4–5 m. Pe acest loc mai tot timpul am capturi ce depăşesc 3–4 kg, dar pescuitul trebuie făcut cu atenţie, pentru că după trei–patru atacuri trebuie lăsat să se liniştească. Apa fiind mică, curentul slab, peştele se sperie şi se trage în apa mai adâncă din dreapta limbii de nisip, adică la prag. Încă de la primele lanseuri apar atacurile pe un Relax de 7,5 cm alb cu spate roşu, dar, surprinzător, găsesc o grădiniţă de şalăi. Încerc să selectez peştii şi pun un Big Hammer de 4 inch. Pe capul primului lanseu am un buff puternic, înţep neiertător şi parchez pe agrafă un şalău de 4 kg. Mă bucur şi lansez din nou, dar jigul cade mai greu… parcă mult prea greu faţă de cum aş vreau eu, asta datorită faptului că rămăsesem pe aceelași cap de 17 g, dar cu o gumă mai mare, ce întâmpină o rezistenţă mai mare a apei la înaintare. Scot jigul şi pun un 21 g pe aceeaşi gumă, lansez chiar mai departe şi iau fundul destul de uşor. Timp de 10–15 lansări nu mai am niciun atac şi îmi zic să încerc o mişcare mai agresivă imprimată din vârful lansetei cu pauze mai lungi (două–trei secunde) pe substrat. De la prima lansare, când ajung în dreptul primei buturugi, agăţ şi las firul dus de curent, apoi întind şi scutur uşor din vârful lansetei. Mă bucur că scap de agățătură şi dau tot în acea buturgă, într-un fel de crenguţă peste care jigul nu trece, cu o mişcare de du-te-vino foarte fină pe crenguţă. În ideea de a scăpa cu guma nesacrificată, mă hotărăsc să trag, să rup exact în momentul în care stăpâna buturugii nu şi-a mai putut ţine coama neînfoiată… Trankk exact pe ridicarea gumei… A atacat la o distanţă considerabilă de barcă, dar iese mult mai uşor decât cel de dimineaţă, mă gândeam pe undeva la 7–8 kg, dar când apare lângă barcă îmi dau seama că sunt norocos şi bun – atinge 11 kg. Noaptea se lasă uşor, iar eu trebuie să ajung la mal să fac trei poze şi să îmbolnăvesc aceiaşi pescari de fixe.

 

 

 

 

Revin pe 22 februarie, după câteva nopţi nedormite, cu tot felul de întrebări în mintea mea şi teorii care sunt bazate pe fapte, dar care se pierd în ceaţa deasă a Dunării atunci când o altă zi de pescuit începe. Suntem în “femartie”, perioadă când şalăii mari vin timp de două–trei săptămâni pe locurile unde exemplarele de dimensiuni mai mici sau medii pot fi găsite mai tot timpul anului, în aceeaşi perioadă parcă cele medii dispar complet. Pescuiesc până seara în diferite locuri, fără a avea un atac. Schimb, locuri, poziţii, gume, încerc cât mai multe variante de ţopăit sau târâş, dar nu mă las dus pe locuri cu apa mai adâncă de 4–5 m. Am un feeling bun. Timpul care trece de la ridicarea jigului până la cădere este perfect, dar peştelui nu îi place. Știu că este acolo, simt asta în aer. Dau un Big Hammer jos şi îl înlocuiesc pe aceelași jig de 17 g cu un Ishad-tail de 4,8 inch. Perii în evantai locul şi găsesc crenguţa, jigul cade prea repede şi eu compensez în a-l ridica mai mult şi mai agresiv… Nu trec trei secunde, că am un atac foarte fin şi destul de timid. Înţep ferm de două ori şi simt cum îmi fierbe sângele, am mereu această senzaţie după înţepătură. Peştele este de neclintit, vine mai uşor decât cel de 16,3 kg, dar şi eu îl pompez mai energic. Parchez piesa lângă barcă după nişte scuturări inconfundabile din cap, resimţite în același echipament de pescuit, o măsor cu privirea şi pare la fel ca prima fată, de fapt puţin mai mică, 15,6 kg, parcă mai galbenă. Îmi mai spun o dată, sincer, nu ştiu dacă în gând sau cu voce tare: “Sunt bun, de trei ori în două zile!” Bineînțeles Jack e cu mine şi mergem să facem poze pentru prietenii pescari.

 

Viitorul meu obiectiv în materie de capturi – fie over 16,3, fie la fel ca şi până acum – este să pot pune înapoi în apă peştii care îmi sunt daţi în lansetă – la locul lor, unde de multe ori sunt de neatins şi te pot face fericit oricând.

 

 

 

 

Mă felicit de fiecare dată când ridic ancora îmi amintesc de alegerea făcută în urmă cu cinci ani, când am cumpărat barca AllroundMarine model Dynamic de 3,10 m şi motorul de 6 CP. Este un combo ideal pentru pescuit pe Dunăre, undeva la limita între confort şi siguranţă. Barca are 30 kg, iar motorul – 25 kg, de consum nici nu aduc vorba, pentru că este insesizabil. Chila în V pe toată lungimea bărcii face ca aceasta să aibă stabilitate la viteză mare şi să intre în glisaj imediat. Am fost pus în situaţia de a merge pe vânt frontal de 45–60 km/h sau printre sloiuri de gheaţă pe Dunăre şi nu mi-a fost niciodată frică. Pentru mine este comboul ideal, pentru că pot să îl pun singur pe apă în mai puţin de 30 de minute şi se poate strânge cel puţin la fel de repede.

 

Articol publicat in revista PPT Rapitori