Ne aliniem la GDPR!

Vă aducem la cunoștință că www.rapitorimania.ro utilizează fișiere de tip cookie și alte tehnici similare pentru a asigura funcționarea site-ului și protejarea datelor dvs., pentru a vă oferi o experiență cat mai placută și personalizată, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul într-un mod anonim.

Le oferim partenerilor noștri de rețele sociale, de publicitate și de analiză a traficului informații cu privire la modul in care folosiți site-ul nostru prin intermediul cookie-urilor pe care ei le pot seta.

Înainte de a continua navigarea pe www.rapitorimania.ro, vă rugăm să citiți și să întelegeți conținutul Politicii de utilizare cookie și al Politicii de confidențialitate.

Prin continuarea navigării și utilizarea serviciilor noastre, vă exprimați acordul cu privire la Politica de utilizare cookie și la Politica de confidențialitate.

Ultima modificare: 29.05.2018
pop-up fumigena senzor

Cele mai mari stiuci! PFL 2014

marți, 29 aprilie 2014   |   55822   afişări   

 
Pro Fishing League 2014 a demarat la Uzlina in 25-27 aprilie cu kick-off-ul Pro Fishing Cup. 34 de echipe s-au intrecut timp de 16 ore (doua manse/doua zile) sa prinda cele mai mari 10 stiuci. De aceasta data nu doar pentru simplul orgoliu al pescarilor de competitie la rapitori, ci si pentru premiile substantiale oferite de sponsorul principal Cosmote, Himalaya, Murfatlar, Bertilure, Gabie Rodbuilding, PeApa.ro, Pike Inn. 
 
 
 
De prins, s-a prins. Cum se prinde la Uzlina, la ora actuala cea mai buna incinta pentru pescuit la stiuca din Romania, privind media si numarul capturilor. Rastunarile de situatii la un astfel de concurs unde puncteaza totalul de centimetri dupa doua zile si cele mai mari 10 stiuci puteti vedea video la PVTV (mai nou si F&H Channel) atat pe site (www.pvtv.ro) cat si pe ecranul televizorului.  
 
 
 
Pana atunci, Rapitorimania.ro a luat un interviu la cald ocupantilor podiumului Pro Fishing Cup 2104. Fotografiile au fost realizate de Razvan Ghindaoanu (e-fotografie.ro), cel mai bun pescar de rapitori dintre fotografii profesionisti. Urmariti in continuare  www.rapitorimania.ro, revista Pescuitul Pentru Toti si www.profishingleague.ro pentru a citi cele mai proaspete stiri despre turneul Pro Fishing League 2014. In finalul articolului puteti vedea si un material video realizat de PVTV la aceasta competitie, sub galeria foto. 
 
 
 
 
Echipa Ovidiu Ristivan/Dorian Dubovoi – Locul I – 10 stiuci/769 cm
 
Dupa ce la inceputul primei zile tehnica din dotare ne-a pus grav de tot psihicul la incercare - doua motoare arse in 10 minute - am purces sa spunem la o provocare majora , cu vasle pe post de propulsie subsonica pe incinta de 1600 de hectare . Cu siguranta adrenalina primei ore de concurs , care ne-a adus 5 stiuci punctabile si atingand astfel baremul  , ne-a ajutat sa ne concentram foarte bine si Dorian a imbunatatit permanent "masura" castigatoare totalizand 382 de centimetri si urcand , e adevarat cu mainile mai lungi decat normal de la vaslit dar cu spiritul incins de o carte de "istorie" ( prietenii stiu de ce ) , pe locul 3 la putini centimetri de cei din fata . Pe parcursul mansei am primit suportul organizatorilor si a echipi Misu-Dan ,in a ultimele doua ore de concurs  am avut un motor de varf cu care ne-am mai revenit , fizic :). In ziua a doua de la Imre Csaba -Dragota Cristian ne-am completat echipamentul destinat deplasarii cu inca un motor si cu suflu nou , dar cu o mare dilema (incotro?) am intrat totusi foarte increzatori in mansa 2. Fair play notabil de la doua echipe concurente care ne-au ajutat foarte mult , multumim !!Decisive au fost shaduri de la Jaxxon si Manns  (alb si verde fluo/12 cm) care si-au spus cuvantul obtinand , contrar asteptarilor stiuci mai mari decat in prima zi . Dorian , artizanul surprizelor la stiuca in multe concursuri anterioare nu s-a dezmintit si a adus 93 de centrimetri in barca facandu-ne sa credem . Ne-a fost intarita credinta intr-un rezultat bun si de o adoua stiuca prinsa de data asta de mine de 90cm , si astfel alaturi de celelalte surate considerabile ca marime , am obtinut 387 centimetri de stiuca .Cumulate lungimile obtinute ne-au adus locul unu , si un premiu de captura ( premiul 2), facand astfel ca totul , alaturi de organizare si sponsori sa merite .  Nu putem decat sa-i felicitam pe toti , participanti organizatori , arbitrii , media si nu in ultimul rand sponsorul competitiei care a adus cele mai substantiale premii existate vreodata in acest gen de concurs si sa asteptam sa se intinda firele tuturor in urmatoarele competitii . 
 
 
 
 
Echipa Florin Ciortan/Razvan Ilie – Locul II – 10 stiuci/756 cm
 
"Prindem rapid 5 știuci, apoi lucram la calitate. Dam cu năluci foarte mari!!" asta mi-a propus coechipierul meu Razvan....GREȘIT!!!  Am ripostat pe un ton ferm. Apoi i-am șoptit plin de căldură sufleteasca : "Pe o incinta precum Cormoran, unde media lungimii capturilor se învârte în jurul valorii de 70cm, trebuie sa prinzi pești continuu! chiar dacă vei puncta doar cu 5 dintre ei. O stiuca de 70cm sau una la metru, se pot prinde la aceeași nălucă; fie ea o lingura, un vobler sau un spinnerbait. Toată treaba e sa localizezi pestele!! "Asta am si încercat sa facem... Ne-am plimbat in permanenta, am pescuit pe tot felul de locuri, am cautat locuri virgine, neexplorate de alți concurenți și am folosit năluci adaptate locului în care ne aflam. Astfel am folosit toate genurile de năluci existente în trusele noastre și chiar am prins cu multe dintre ele. Cele mai eficiente au fost voblerele Dorado Drunk de 10cm și spinnerbaiturile de la Berti în zonele cu apa mai adâncă și putina vegetație sau Dancer Frog de la Rapture si shadurile de la Lake Fork în zonele cu apa mica și multa vegetație. 
 
 

Echipa Andy Arif/Doncea Bogdan – Locul III– 10 stiuci/742 cm

La prima editie PFL de anul trecut ne-am dat cu stangu-dreptu’, la fiecare inceput de mansa scapand primele 7-8 stiuci. Start PFL 2014, prima ora de concurs si… “déjà vu”, scapam iar primele 7 stiuci, fara niciun fel de explicatie.  Mari. Blestem! Dupa ce am trantit cu lansetele prin barca, ne-am descarcat oful verbal in cel mai porcos limbaj, am reusit sa ne concentram si sa o luam de la capat. Trebuia sa punctam constat  si sa ridicam media capturilor… prin numar. Chiar daca in prima zi pe cele mai mari le-am ratat in primele ore ale diminetii, per ansamblu am avut o medie buna care ne-a dat sperante pentru a doua zi. Mansa doi, aceeasi strategie, aceleasi naluci (shaduri Bass Assassin, Big Bite Baits si Lake Fork + spinnerbait Berti) si norocul ne-a suras cu o stiuca de 90 cm care ne-a propulsat pe locul 3 in final. Singurul secret este sa fii putin suparat… 
 
 
 

Cristi Anghelina – Cea mai mare captura/stiuca 98 cm

Prima participare la un concurs in formatul “best five” mi-a adus noul record personal la stiuca si al saselea trofeu pentru cea mai mare captura de cand particip la concursuri. Stiam cateva locuri ce tin stiuci mari pe incinta de la Cormoran, insa nu asta a fost punctul de plecare in conceperea planului de bataie pe care l-am facut inainte de inceperea concursului impreuna cu Mihai, partenerul de echipa. Cred ca marea majoritate a concurentilor le cunosc deja, au devenit puncte de referinta pentru cine vrea sa prinda stiuci “la metru”. Intr-un astfel de loc s-a petrecut si intamplarea. Nu am prea multe de spus despre asta, decat faptul ca lupta in sine nu a fost chiar asa cum m-as fi asteptat de la o stiuca asa de mare. Echipamentul a lucrat perfect si cu ajutorul lui Mihai, dihania a ajuns in minciog in cateva minute. Am pescuit pur si simplu in stilul care imi place cel mai mult atunci cand caut stiuca: cu echipament de casting si ca naluca, un spinnerbait Berti. Viteza, suprafata mare acoperita, pesti activi, adrenalina.  Chiar daca de data asta nu s-a potrivit prea bine, avand in vedere locul ocupat la sfarsitul concursului, mi-au adus un peste cu care putini s-au intalnit in viata de pescar. Am folosit lanseta Steez MHRBA 7’2”, mulineta Team Daiwa Zillion Type R, fir Stroft GTP nr. 4, spinnerbait Berti de 11 grame. Nu voi folosi niciodata ciortanel, rosioara, ori alte vietati care traiesc in iarba de pe fundul apei. Doua manse a cate 8 ore, stiuci, Cosmote, premii mari, Uzlina… 

 

Premiile Pro Fishing Cup 2014:

Sponsor principal Cosmote

Locul 1 - 7.000 lei + voucher Himalaya

Locul 2 - 4.500 lei + voucher Himalaya

Locul 3 -  2.000 lei + voucher Himalaya

Mai mult, participantii care au prins cele mai mari 3 stiuci au castigat premii de 1500 lei, vouchere oferite de PeApa.ro si cadouri oferite de BertiLure. Castigatorul cu cea mai mare captura a beneficiat si de servicii de rodbuilding din partea Gabie Rod Building. Locurile 4 si 5 au castigat un weekend de cazare gratuit la Pike Inn, iar tuturor castigatorilor le-au fost oferite cadouri din partea Murfatlar Vinul. Toti concurentii au primit premii de participare din prtea Cosmote: un termos, o pereche de ochelari polarizanti, o cartela Cosmote + bonus reincarcare 5 euro. Primele 25 echipe sunt inscrise in Pro Fishing Cup – 2015. 
 



Videoclipuri
     
La 2 persoane le place asta.


Comentarii


Dan Mateianu : Felicitari, Andy!
29 apr. 2014 ora 23:28
Viorel Mateianu : Felicitari !
29 apr. 2014 ora 23:42


cristialbu.ro