Ne aliniem la GDPR!

Vă aducem la cunoștință că www.rapitorimania.ro utilizează fișiere de tip cookie și alte tehnici similare pentru a asigura funcționarea site-ului și protejarea datelor dvs., pentru a vă oferi o experiență cat mai placută și personalizată, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul într-un mod anonim.

Le oferim partenerilor noștri de rețele sociale, de publicitate și de analiză a traficului informații cu privire la modul in care folosiți site-ul nostru prin intermediul cookie-urilor pe care ei le pot seta.

Înainte de a continua navigarea pe www.rapitorimania.ro, vă rugăm să citiți și să întelegeți conținutul Politicii de utilizare cookie și al Politicii de confidențialitate.

Prin continuarea navigării și utilizarea serviciilor noastre, vă exprimați acordul cu privire la Politica de utilizare cookie și la Politica de confidențialitate.

Ultima modificare: 29.05.2018
pop-up fumigena senzor

Fabricat in Romania. Echipamente de pescuit Joy!

duminică, 26 februarie 2017   |   44961   afişări   

Interviu Dan Ghiorghiu – manager Joy

 

Ce înseamnă Echipamente JOY?

Păi… înseamnă bucurie J. Asta am simțit când am hotărât să o iau pe drumul ăsta! Apoi, asta am simțit când au început să-mi iasă produsele. Vezi tu… nu e ușor, dar e al naibii de satisfăcător să te înconjori de o echipă de oameni pregătiți și motivați, să ai în față un morman de materiale și accesorii și până seara să ai în mână un produs nou, nou nouțcare apoi ajunge ”vedetă” în piață și primește aprecieri de la pescarii din întreaga țară. Nu știu, aș putea  să-ți dau o grămadă de exemple. Ideea asta e: am simțit o bucurie, o împlinire când am luat-o pe drumul ăsta și atunci am hotărât ca produsul să se numească JOY.

 

Cui vă adresați?

În momentul ăsta, ne adresăm pescarului român. Vom încerca să intrăm și pe alte nișe, dar deocamdată lucrăm ”pescuit”. Zic pescarului român, desi noi am lucrat și pentru pescarii din afara țării, dar aceștia erau tot români.J Target-ul principal e pescarul român. Oamenii au răspuns la motto-ul nostru (”Producem în România pentru România”), fapt care ne-a făcut să simțim… ce crezi? BUCURIE (JOY)!!! Se leagă, nu?


De ce toate echipamentele de pescuit produse în România sunt de culori închise: kaki și camuflaj?

Noi producem echipament sportiv dedicat. Echipamentul sportiv dedicat are caracteristici în funcție de tipul de solicitare la care este supus de către sportiv. Pentru exemplu, aș putea să-ți spun că un echipament de biciclist are piepții și mânecile confecționate dintr-un material rezistent la vânt, iar partea din spate este dintr-un alt material mult mai subțire și mult mai elastic. Astfel, biciclistul va fi protejat de vânt și frig acolo unde are nevoie și anume, în partea expusă a corpului. În partea din spate, dacă ar avea același material ca și pe piept, s-ar încălzi, iar costumul ar costa mult mai mult datorită consumului mai mare de material triplustrat. Pe de altă parte, dacă un drumeț montan se va îmbrăca cu o bluză de biciclist, acestuia îi va fi frig pe partea din spate și de asemenea va fi ud în cazul unei ploi. Asta înseamnă echipament sportiv dedicat: echipamentul de bicicliști este pentru bicicliști. Gama echipamentelor pentru pescuit este foarte mare. Un pescar de spinning va aprecia un costum din triplustrat care îl va apăra de vânt și de ploaie, pe când un pescar de crap care se adăpostește în cort (sub umbrelă) atunci când plouă are nevoie de un echipament mai gros, mai călduros, și nu atât de impermeabil. Pescarul de spinning care face multă mișcare va avea nevoie ca echipamentul lui să fie foarte elastic, cu multe aerisiri și cât mai practic (buzunare, glugă, etc). În România, conceptul de echipament sportiv dedicat a ajuns un pic mai târziu, iar pescarul român a învățat până acum că echipamentul lui trebuie să fie camuflat și să-l păzească de ploaie. În urma studiilor de piață, asta a reieșit: cele mai fezabile modele pentru producție sunt cele rezistente la apă și colorate în culorile precizate de tine. Noi ne-am propus să scoatem pentru 2018 o linie în culori stridente atât pentru pescarii de staționar, cât și pentru pescarii de răpitor. Din păcate, în acest moment, suntem prea mici ca să ne putem disipa bugetele pe colecții cu risc de vandabilitate.

 

Cu ce producători/firme intrați în competiție? Ca și preț, unde vă situați față de concurent?

Aproape toți producătorii de articole de pescuit au în catalog capitolul de echipamente și bagajerie. Datorită prețurilor prohibitive, niciun importator autohton nu aduce în România o gamă completă de echipamente. În România se aduc articolele ieftine de la producătorii consacrați care, de obicei, sunt de o calitate îndoielnică, iar acolo unde se aduce produs de top, prețul este pe măsură. Nici noi nu ne putem lăuda cu niște prețuri foarte mici, în schimb suntem siguri că pentru calitatea oferită, prețul este mai mult decât cinstit. Țin să subliniez că absolut toate produsele noastre sunt confecționate în România. Și, ca să-ți răspund la întrebare, avem prețuri mai mari decât producătorii chinezi FL și HAKUYO, dar mult sub producători renumiți ca și CHUB, FOX, DAIWA și alții. Din punctul calității de vedere, ne putem compara lejer cu producătorii renumiți mai sus enumerați. Suntem și modești! J


Câte produse destinate pescuitului aveți în portofoliu? Vă propuneți să lărgiți gama în viitor?

În momentul de față, avem undeva în jur de 40 de produse, iar target-ul principal este să producem serii întregi pentru toate tipurile de pescuit. De exemplu, un pescar de feeder își va putea achiziționa de la JOY absolut tot echipamentul necesar: de la combinezon până la genți, truse etc. Și așa vom proceda pentru toate tipurile de pescuit.

 

Faceți și echipamente pe comandă? Ce diferență de preț este între echipamentele pe comandă și cele de serie?

Într-o fabrică de confecții se lucrează pe operații. Asta înseamnă că un om croiește, altul brodează, altul coase buzunarele, altul le aplică, altul încheie produsul, altul îl finisează și apoi intră la CTC. Ca să fac un singur echipament pe comandă ar trebui să strâng toți oamenii ăștia la un loc, să le explic, să le arăt ce vreau să fac și apoi să ne apucăm de treabă. Până la sfârșitul zilei, echipamentul sigur va fi gata, dar costurile vor fi enorme. Un om de la croit, dacă croiește o foaie sau zece, lucrează aproape la fel de mult. E mai complicat un pic de explicat, dar răspunsul la întrebarea ta e nu. Singurele lucruri la comandă pe care le putem face sunt vis-à-vis de culori, dar și aici așteptarea clientului e un pic mai mare, deoarece trebuie să vină rândul la croit al produsului pe care îl dorește ca noi să putem băga în șpanul (foi suprapuse) nostru și foaia de culoarea dorită. În acest caz, prețul nu suportă nicio modificare. Deci, atunci când croiesc 50 de genți kaki mi-e super simplu să mai fac una portocalie.

 

Cu ce vă diferențiați față de alți producători?

Filosofic vorbind, produsele noastre au suflet, sunt născute din pasiune. Tehnic vorbind, sunt mult mai calitative, prețul mult mai convenabil, iar stocurile sunt întotdeauna pozitive. Estetic vorbind, gentile noastre sunt cusute cu ață portocalie. J Era o glumă la un moment dat la noi în atelier, când o croitoreasă făcuse obsesie pentru ața de această culoare. Spunea că oriunde se uita, în hypermarket, pe stradă, până și în RATB vedea doar oameni cu haine cusute cu portocaliu. J))

 

Unde se pot vedea, proba, cumpăra echipamentele JOY?

Deocamdată, se pot vedea și cumpăra de pe magazinul online www.echipamentejoy.ro și pe pagina de Facebook Echipamentejoy.ro. Săptămâna viitoare, vom ajunge și la F&H Expo, iar apoi vom fi prezenți în cele mai mari magazine de profil din România.

 

Ce greutăți întâmpină în general produsele ”Made in România”? Dar voi?

Principala problemă a producătorilor din România este prezența sufocantă a produselor de proastă calitate made in China. Oricât te-ai chinui să plasezi în piață un produs calitativ și cu un preț bun, întotdeauna vor exista cel puțin 5 cu un preț la jumătate. Românul nostru, din păcate, se uită la preț datorită lipsei banilor, problemă acută în România și pășește într-o capcană din care nu are scăpare. Cumpără un produs prost și ieftin, iar apoi conștientizează, devine atent și achiziționează un produs cu un raport calitate – prețcorespunzător. Din păcate, puținii bănuți dați pe primul produs sunt totalmente irosiți.

 

Spre deosebire de restul producătorilor din România, noi ne mai lovim de o problemă. Producția echipamentelor sportive în țărișoara noastră fiind foarte redusă, plaja de materiale și accesorii accesibile este aproape inexistentă. A durat foarte, foarte mult să găsim tot (ață, materiale, accesorii)! Orice e nou în cadrul planului de expansiune vis-à-vis de producție trebuie importat. O altă reală problemă, a noastră cel puțin, este lipsa oamenilor pregătiți în meseria asta. Industria ușoară în România este într-o putrefacție agravată din toate punctele de vedere. Noi am reușit să formăm o echipă relativ tânără, lucrăm cu drag și spor și suntem în permanență cu urechile ciulite când vine vorba de a ne mări echipa.

https://www.facebook.com/EchipamenteJoyro-158930734519439/ 
 


     



Comentarii


Momentan nu există comentarii.


cristialbu.ro