Cine nu îl știe după nume pe Ovidiu Ursachi
sigur nu pescuiește pe Dunăre după șalău. Cel puțin între Oltenița și Călărași
este aproape imposibil șă nu te întâlnești cu el sâmbăta sau duminca, în
sărbătorile legale, sau în orice zi când poate să scape de la serviciu.
Indiferent de anotimp, pe călduri ce împing mercurul termometului peste 35 de
grade Celsius sau iarna la minus 15 grade, Ovidiu reușește mereu să păcălească
un șalău mare. Cum o face? În exclusivitate pentru PPT, Ovidiu vă
dezvăluie cele mai importanteponturi
pentru un pescuit reușit pe Dunăre.
Locul
De departe, este unul dintre cele mai bune
ponturi. Fie că îl găsim singuri, fie că îl aflăm de la un prieten care a prins
acolo, locul contează. Poţi să pescuieşti mai bine decât Sfântu Petru, dar,
dacă nu pescuieşti unde trebuie, sunt şanse mari să nu ai o trăsătură.
Pentru mine „Locul” ăl bun este locul
fioros unde agăţ măcar 20 de jiguri.
Cotele
Sunt foarte importante în cazul celor care
au ceva experienţă. Întotdeauna ies când sunt cote mici, pentru a-mi face o
idee despre cum arată locurile şi a şti cum să pescuiesc atunci când apa va fi
mai sus cu 6–7 metri.
Concluzie: ieşiţi cât mai des şi notaţi/ţineţi
minte adâncimile şi cotele la care aţi prins în diverse locuri.
Ancorarea
Ancoratul bărcii pe Dunăre, deşi e o
treabă aparent simplă, poate deveni frustrantă atunci când constaţi că, după ce
s-a tensionat sfoara, barca se află cu câţiva metri mai departe de zona vizată,
sau prea în larg, sau prea în mal. Personal, mă ancorez (cu o barcă uşoară
pneumatică 3 m + motor 6 CP) cu o greutate de 7 kg şi o sfoară subţire (2 mm),
pentru a tăia curentul uşor şi pentru a maximiza spaţiul din barcă. Am 65–70 de
metri de sfoară, deşi nu m-am ancorat decât arareori pe adâncimi mai mari de 15
metri. Diferenţa e bună pentru a aborda pe lungimea de prag atât cât îţi
permite sfoara.
În cazul în care curentul este constant şi
adâncimea e mare, peste 10 metri de exemplu, după ce ancora atinge fundul las
cel puţin 5 metri de sfoară în plus… unghiul făcut de sfoara ancorei în timp ce
se tensionează ajută la fixarea ancorei…
Pe curent foarte puternic mă ancorez şi
mai în lung… până la 15–20 de metri faţă de locul unde am lăsat ancora.
Trebuie astfel să calculezi/anticipezi
unde te va împinge curentul apei după aruncarea ancorei.
Pescuitul şalăului pe Dunăre
este un pescuit foarte precis, deci atenţie mare la ancorat. În permanență am o baliză atașată pe sfoara ancorei, iar pentru asta
folosesc o carabina deschisă în forma literei „C”. Acest lucru îmi permite să
eliberez barca foarte repede (sub 3 secunde) în caz de drill cu un pește mare
sau în caz de forță majoră: copaci, bușteni etc. Trag de sfoara, carabina sare
de pe inelul de ancorare din prova bărcii și sunt liber.
Cu ce pescuiesc pe Dunăre?
95 la sută jig şi plastice pe adâncimi
cuprinse între 1 şi 15 m.
Pentru un pescuit cât mai
precis şi controlat, de regulă pescuiesc cu un jig suficient de greu pentru a
ţine jigul pe fund. Suficient de greu pentru mine înseamnă de la 10 la 100 g,
cel mai uzual între 20 şi 70 g. Folosesc fire (textile) subţiri, cel mai des
Power Pro de 8 şi 10 lbs, foarte rar pescuind cu 15 lbs şi doar în locurile
unde mă aştept să am şi atacuri de somn.
Sfânta Treime. Curent – fir – greutate!!!
Aveţi grijă de cele sfinte şi pescuiţi corect. Greutatea de pe umeri sau
a vieţii, în general, nu are nimic de-a face cu pescuitul la şalău pe Dunăre.
Firul subţire şi jigul potrivit (pescarul de sub şapcă îl potrivește) va aduce
o trăsătură sau mai multe. Pe fundul apei, în curent puternic, la 10–14 metri
adâncime, jigul de 80 g va atinge fundul cu doar câteva grame (sub 10). Restul
greutăţii acelui meteorit de plumb fiind preluat de portanţa firului în curent.
Jeliboanele norocoase.
Aici şi eu, ca mulţi alţi pescari, sunt
victima prejudecăţilor. „Portocaliu cu verde, că aşa am prins acum doi ani, sau
verde cu nu ştiu ce… ori poate nişte transparent cu glitter albastru…”
Se poate ajunge la spitalul de nebuni
numai gândindu-te la pregătit trusele cu drăcii…
De vreo doi ani am inventat
„regula celor 10 plicuri”. Adică doar atâtea plicuri/tipuri de plastice am cu
mine. 10!
Totuşi care sunt alea „prinzăcioase”?
În ordinea preferinţelor: Big Hammer, Big Bite baits, BassAssassin, diverse
chinezării care uneori fac treabă. Mărimi cel mai des folosite: 4”.
Culori: toate, când spun toate
înseamnă toate, cu excepţia alb şi perlă, pe care rar şi foarte rar le
pescuiesc… Şi, deşi acele culori prind peşte, le pescuiesc foarte rar; sunt
victima prejudecăţilor de mai sus.
Offset
Nu pescuiesc cu buleţi, bile separate, cu balamale sau alte articulaţii.
Pentru mine, a pescui offset pe Dunăre înseamnă două monturi, fiecare derivată
din jiggingul clasic (românesc).Argumente pro: contact perfect cu năluca, iar după câteva lansări şi ani
de experienţă, nu mai găsesc argumente contra…
Costuri
O partidă reuşită este o partidă în care prind câţiva şalăi şi agăţ minim
30 de jiguri…Hmm... 30 de jiguri? Un cârlig de jig costă ceva, plumbul la fel, jelibonul
costă şi el… x 30 + radical din curbura aparentă a Soarelui… egal fix exact…
Eu nu calculez. Şi sfătuiesc pe oricine să facă la fel. Dacă mergem pe
principiul lui „se merită”, mai bine cumpărăm două macrouri. Vom rămâne cu
banii în buzunar.
Cum ziceam: minimum 30 de
jiguri, dar o partidă cu adevărat împlinită prinde contur pe la 40–50 de
jiguri.
Pescar solitar sau în grup organizat?
Singur.
Apreciez în mod deosebit singurătatea. Singur în barcă abordez un loc exact
după cum îmi spune instinctul… stau 10 minute sau două ore fără o trăsătură,
doar eu decid…
Un partener în barcă de multe ori mă bruiază… „poate dacă am încerca
dincolo, unde data trecută… sau poate dacă ne mutăm 100 m mai sus…”
Uneori merg şi cu unul dintre cei 3–4 prieteni, în aceeași barcă sau mai
multe echipaje, dar în mai bine de jumătate dintre partide merg singur.
Sunt şi neajunsuri, cum ar fi să te fotografiezi cu şalăul ăla mare… dar
soluţii există…
Pontul de aur! Soţia/prietena.
Toate cele de mai sus sunt doar vorbe duse de vânt dacă soţia/prietena nu
vă iubeşte/înţelege/acceptă îndeajuns încât pescuitul pasionatului (nu spunem
„nebunului”) de lângă ea să nu-i pară prea mult.
Nu este suficient un „Hai, du-te” printre dinţi… Sunt şanse infime să
prindeţi ceva… Este nevoie de căldură şi încurajare – „Bine, dragul meu, du-te
şi vino cu un şalău mare” –, chiar dacă orice bărbat cu puţină minte va auzi
ecoul cumpărăturilor la IKEA sau shopping profesionist prin diverse malluri.
Iubirea şi înţelegerea sunt ingredientele magice, dar sigur nu strică ca din
când în când să mai şi veniţi cu un şalău mare acasă.
Ovidiu Ursachi
Articol aparut in revista
Pescuitul Pentru Toti
Dezbate subiectul pe forum.