Mi-e foarte comod sa incep cu o filozofie ieftina, de genul
“Nu e usor sa faci un vin rosé bun”. Dar…Usor? Fata de ce? Fata de un vin rosu?
Cum orice comparatie din lumea asta se raporteaza la un anumit sistem de
referita, in cazul nostru vinul rosu, este evident ca nu are rost fraza de
inceput.
Un vin rosé bun necesita cu totul alte calitati fata de un
vin rosu. Un vin rosé trebuie sa te racoreasca, fara a-ti umfla burta, sa te
binedispuna fara a incepe sa-ti “licare” ochii, sa-ti dea impresia ca esti
intr-o livada, fara teama ca vei fi prins la furat. Nu are rost sa facem
comparatie intre calitatile si metodele de vinificatie ale vinurilor rosii si rosé.
Singura asemanare dintre ele e ca, in mare parte, se fac din aceleasi soiuri de
struguri rosii.
Pe scurt, vinurile rosé se fac din struguri rosii, dar
pielita se afla in contact cu pulpa strugurelui maxim 24 de ore. Cand
vinificatorul considera ca il satisface culoarea, intrerupe contactul dintre
pulpa/must si pielita. Cam aici se termina macerarea si incepe fermentarea
propriu zisa, adica transformarea zaharului (natural, nu cel pe care-l amesteca
badea Gore cu apa si il toarna cu galeata in budana) in alcool. Odata lipsit de
antocianii din pielita vinul va ramane cu aceeasi culoare ca la momentul zero. Este
evident faptul ca, nefiind baricat si stand foarte putin in contact cu pielita,
taninii sunt doar o amintire. Deci dispare grija momentului cand se termina
fermentatia alcoolica pentru a fi bagat la presa, dispare grija fermentatiei
malolactice, dispare grija baricarii si evident grija invechirii la sticla.
Si totusi vinul rosé are proprii lui adepti, propria lui
piata, intr-un cuvant a ocupat o nisa libera dintre vinuri albe si rosii, asa
cum Stefan Banica Junior a ocupat o nisa ramasa libera, ajutat fiind de
clasicul “Elvis has left the building”. Imi aduc aminte de o partida manelista
(cu marfa fara numar), pe care am “bifat-o” acum ceva ani, pe balta preferata a
oricarui pescar iubitor de ciocan resimtit in cotorul lansetei. Asa cum zmeul
cu trei capete s-a luptat zi de vara pana-n seara cu Fat Frumos, m-am luptat si
eu zi de vara de program de pescuit pe Sarulesti (adica dupa ora cand alaiul de
platicari isi marcheaza teritoriul pe mal precum leul in savana) cu niste salai
“paltonati”.
Seara, la masa, desi bausem pe balta vreo 4 litri de apa si
vreo 3 beri, simteam o sete teribila. Aveam burta plina si nu mai puteam sa
beau apa, iar berea imi lasa deja un gust amarui in gura pe care nu reuseam
sa-l contracarez nici cu gustul dulce al razbunarii Codrutei. Langa mine, 2
baieti au scos o sticla de vin roze, rece. Imaginea paharelor care s-au aburit
instantaneu dupa ce au fost umplute cu licoarea galbui/cacaniu/rozalie m-a
transformat rapid intr-una din cele sapte minune ale lumii antice: Bălosul din
Rodos. Din fericire colegul de suferinta/de balta/de sala de mese, mi-a oferit
o dusca de vin, dar cum nu aveam pahar la indemana si mi-era frica sa nu se
razgandeasca, am luat o dusca la propriu, ca un fel de respiratie gura (de
sticla) la gura (de om). Nu mai tin minte ce vin era dar la momentul ala (
simpla dusca) am atins nirvana, reusind sa-i fac invidiosi pe toti cei care se
chinuie ani de zile pana sa atinga acest al noualea cer al budistilor. Amintiri.
Zilele astea am avut pofta de niste salau de Dunare prajit,
delicatesa suprema a omului simplu. Ideea de a-l imperechea cu un vin rosé a
venit de la sine, asa cum i-a “licarit” lui Arhimede, pe cand facea baie,
principiul scufundarii corpurilor intr-un lichid.
Dupa ce m-am apucat sa prajesc fileurile de salau, tavalite
in patentatul amestec de faina si malai si dupa ce mirosul degajat a inceput sa
gadile narile vecinilor mai ceva ca un masaj thailandez cu perky tits, da buzna
peste mine Syd Barrett, tipand din toti bosogii “Shine on You crazy diamond”.
Ma simt flatat si ii intind un pahar din rosé-ul de Jidvei. Ciocnim si gustam.
Mmmm. Vinul are un atac amarui, apoi se deschide intr-o nota ierboasa. La
final, cand se mai incalzeste foarte putin, isi dezvaluie aromele de fructe
acrisoare. Una peste alta, rosé-ul si-a atins scopul. M-a binedispus, s-a
imperecheat perfect ca salaul prajit, mi-a adus aminte de Sarulesti, mi-a
enervat vecinii si mi l-a adus pe Syd la masa.
VIDEO
Gabi Udilă
Pentru degustari, lucrari de rodbuilding sau povestiri cu si
despre pesti, ma gasiti la contactele de mai jos.
Portofoliu: Fac rodbuilding de 12 ani, ajungând
în prezent la peste 100 de lansete pe an.
Contact: gabi.udila@gmail.com, 0727.379.089
De ce rodbuilding?
În România sunt din ce în ce mai mulţi pescari buni. Un
pescar bun e un pescar informat, implicit cunoscător şi pretenţios. Un pescar
pretenţios ştie ce să ceară de la instrumentele cu care îşi satisface hobby-ul
(sau meseria). Vorbind strict de lansete, o lansetă de serie nu-i va putea
satisface niciodată pe toţi potenţialii cumpărători.