Street fishing poate ca nu este exact pescuit in adevaratul sens. Pentru ca nu ai parte de peisaje frumoase si de liniste. In plus ai parte de multi curiosi care iti pun o gramada de intrebari, dar este un stil de pescuit "la indemana".
Cand nu ai prea mult timp disponibil si ai vrea sa arunci o naluca in apa poti opta pentru aceste locuri in care poti avea parte de surprize.Si nu in ultimul rand, cred ca toti pescari suntem curiosi ce se afla in raul sau canalul care ne trece prin fata blocului.
Ca si echipament pentru biban folosesc o lanseta Iron Claw Doiyo Ninjin S (7-22g),fir Power Pro 10 lb si o gama variata de naluci: Relax Diamond, Relax Kopyto, Savage Gear Shad, Savage Gear Soft For Play 8cm, rotative Dam nr 2 (cele cu paleta rosie au dat cele mai bune rezulate). La stiuca folosesc o lanseta Energofish ET Excalibur Jerk si o mulineta Cormoran Corcast Pro,Fir Sufix Fuse 30 lb si ca naluci pescuiesc aproape numai cu Savage Gear: Liplure 19 cm - 52g, Swim and Jerk 19 cm - 52g, Real Eel 20 cm. Majoritar in culori stridente (rosu,verde fluo) pentru ca am observat o agresivitate mai mare a stiucilor asupra acestor culori.
Sunt de 2 ani in UK (Londra) si ca si recorduri am foarte multi bibani 40cm +, ,stiuca 36lb prinsa la Real Ell 20cm si de asemenea multe stiuci de 10 lb,15lb, 20lb.Nu exista nici o taxa pt aceste rauri si canale din Londra. Tot ce trebuie este licenta de pescuit de care ai nevoie oriunde ai pescui in UK, indiferent daca este lac cu taxa sau,sector de rau inchiriat de un anumit club.
In Romania nu am incercat streetfishing ca nu am avut unde, din pacate nu am avut nicio apa cu pesti in oras. Si acum de ce streetfishing? Cand ai 2-3 ore libere si nu ai timp sa ajungi pe un rau sau lac este mai simplu sa traversezi bulevardul Poti bea o cafea pe o terasa si in acelasi timp sa arunci un shad in apa de langa tine. Si vorbesc serios despre asta.
Stefan Laurentiu Catalin
Recorduri Street Fishing Londra
Stiuca 36 lb - 124 cm - Savage Gear Real Eel 20 (olive pearl)
Biban 42 cm - Relax Diamond 6 cm (alb perlat)
Clean 40 cm - Bass Assasin 10 cm